Liechtenstein, a 26-a ţară membră a spaţiului Schengen

Fara Autor | 19.12.2011

Pe aceeași temă

 

Liechtenstein a devenit luni a 26-a ţară membră a spaţiului Schengen, după ce miniştrii de interne din UE au adoptat săptămâna trecută o decizie ce permite atât ridicarea controalelor la graniţele interne (spaţiului Schengen) cu Liechtenstein, cât şi eliminarea actualelor restricţii asupra folosirii Sistemului de Informaţii Schengen (SIS), informează Agerpres.
 
Într-o evaluare precedentă, Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a stabilit că țara îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru aplicarea practică a părţilor relevante ale acquisului Schengen. 
 
"Spaţiul Schengen a sporit rapid, permiţând unui număr crescând de cetăţeni europeni şi vizitatorilor din terţe ţări să se bucure de libera circulaţie în tot mai multe ţări. Cu aderarea Liechtenstein-ului astăzi, dezvoltăm una din cele mai importante realizări ale Uniunii Europene", a afirmat comisarul european pentru afaceri interne Cecilia Malmström. 
 
Începând de luni, 19 decembrie, au fost desfiinţate controalele asupra persoanelor la graniţele cu Liechtenstein, ţară care va pune deplin în aplicare regulile Schengen. 
 
Liechtenstein a semnat acordul de asociere Schengen cu Uniunea Europeană în 28 februarie 2008, primul pas către aderarea la spaţiul european de liberă circulaţie. Din spaţiul Schengen fac parte 26 de state - 22 din cele 27 membre ale UE (excepţiile sunt România, Bulgaria, Cipru, Irlanda şi Marea Britanie) plus Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein. 
 
Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost din nou amânată. De data aceasta, miniştrii de Interne din ţările UE au amânat discuţiile privind calendarul de aderarare al României şi Bulgariei la Schengen după ce Guvernul Olandez a decis, în cadrul summit-ului de săptămâna trecută, să-şi menţină opoziţia faţă de aderarea celor două state.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22