Lista lui Toader cu procurorii care au obținut achitări - atac la independența Justiției

Dora Vulcan | 17.05.2018

Intenția ministrului justiţiei Tudorel Toader de a face o listă neagră cu procurorii care au obținut achitări în instanță la dosarele soluționate de ei este un atac la independenţa justiţiei, spun practicienii domeniului, alții decât procurori și care explică în ce constă manipularea făcută pe subiect și care e miza sa.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

„Este o invitaţie la linşaj, un atac suburban la adresa parchetelor şi a instanţelor“, spune avocatul Daniel Fenechiu, care atrage atenția că ministrul nu are competenţa de a stabili dacă un procuror a comis un abuz, pentru că este o mare diferenţă între a nu fi vinovat şi a nu putea fi condamnat.

 

 

„În cazul unei astfel de liste, ne punem întrebarea: cine a stabilit abuzul? O achitare poate înterveni din foarte multe motive: s-a prescris fapta, nişte probe au fost obţinute ilegal sau CCR a declarat neconstitutţional un text de lege. Este o mare diferenţă între a nu fi vinovat şi a nu putea fi condamnat. Nu este treaba ministrului să facă liste de acest gen. Ce competenţă are ministrul? Constată el nevinovăţia? Nevinovăţia nu se constată, se prezumă. Se constată doar vinovăţia.  Evident că judecătorii vor avea reţineri atunci când vor judeca dosarele“, spune avocatul Daniel Fenechiu, citat de Adevărul.

 

  

„Ministrul şi-a depăşit atribuţiile, el nu se poate pronunţa asupra unor anchete şi nici asupra activităţii magistraţilor. Sunt conectat la medii din diverse ţări şi n-am auzit vreodată un ministru al Justiţiei care să vrea o listă publică cu magistraţi care dau achitări sau dau condamnări. Noi nu dăm soluţii pe placul miniştrilor sau al publicului. Soluţiile noastre se dau potrivit legii. Dacă legea e respectată şi probele sunt bine administrate, soluţia merge spre condamnare. Dacă nu, spre achitare. Astea sunt soluţiile prevăzute de Codul de procedură penală. Nu este nimic de condamnat“, a explicat și judecătorul Cristi Danileţ, potrivit sursei citate.

 

 

Simplu fapt că tu ca procuror trimiţi în judecată un om, iar eu ca judecător ajung la concluzia că e nevinovat, nu înseamnă că e un abuz din partea unuia sau altuia. Se va ajunge la situaţia în care judecătorii vor ezita să mai dea soluţii de achitare, tocmai pentru a nu-i trimite pe lista neagră pe procurori. Iar procurorii nu vor mai trimite dosare în instanţă. Mai trebuie încă ceva care să fie imputabil magistratului. Şi acel încă ceva poate fi sancţionat doar de CSM, pe cale disciplinară, sau de către Parchet, dacă este vorba de o infracţiune“, a mai spus magistratul.

 

 

Background

 

  • Danileț, la RFI: Toader face presiuni asupra judecătorilor și induce opinia publică în eroare

 

 

Judecătorul Cristi Danileț, fost membru al CSM, critică dur la RFI afirmațiile ministrului Justiției potrivit cărora ar trebui să existe o listă cu procurorii care au achitări în dosare. Magistratul spune că, prin aceste declarații, ministrul face presiuni și asupra judecătorilor și induce opinia publică în eroare.

 

Judecătorul Cristi Dănileț spune la RFI că este interzis ministrului Justiției să comenteze cauze care nu sunt soluționate definitiv. În opinia sa, Tudorel Toader face o presiune asupra judecătorilor din apel să mențină soluțiile date de judecători în primă instanță.

 

”Ministrul face o declarație hazardată, după părerea mea, cu mult prea multă ușurință și se aliază în acest fel cu toți politicienii care în ultima vreme încearcă să atace justiția și să țintească personal asupra unor judecători sau procurori. Sunt multe dintre cazurile începute de către procurori care nu pot fi finalizate cu o soluție de condamnare. Nu trebuie să se nască în opinia publică această idee că o persoană odată trimisă în judecată ar trebui condamnată sau că o persoană odată arestată ar trebui condamnată cu executare în penitenciar. (…) Uneori situația de fapt se schimbă radical: în primă instanță, față de momentul urmăririi penale sau în apel față de momentul primei instanțe. Nu știu ce vrea să urmărească ministrul cu această propunere. Este de-a dreptul periculoasă, așa o consider”, a spus Cristi Dănileț.

 

Judecătorul a explicat la RFI că un dosar se poate schimba radical în primă instanță pentru că sunt părți care își schimbă declarațiile sau sunt martori care revin asupra declarațiilor.

 

”Dacă procurorul le-a considerat valabile la  un moment dat și a trimis în judecată o persoană pe baza unor declarații ale părților sau ale martorilor, care, ulterior, sunt schimbate în cursul judecății, logic că vom avea o schimbare a stării de fapt”, a completat Cristi Danileț.

 

Judecătorul a precizat la RFI că România se încadrează în media europeană atunci când vine vorba despre condamnări.

 

”Dacă vorbim în materie penală, condamnările în România sunt undeva la 75% în cazurile ordinare și 90% în cazurile de corupție. Restul soluțiilor sunt altele: renunțări la urmărirea penală, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penal atunci când a durat foarte mult ancheta și s-a împlinit termenul de prescripție. Aceste statistici sunt în marja europeană. În Europa, judecătorii condamnă cam în 70…75% din cauzele ajunse în fața lor.  Așadar, nu orice achitare este imputabilă procurorului și nu orice persoană arestată care este ulterior achitată înseamnă că a fost arestată în mod nelegal”, a mai spus judecătorul.

 

Ministrul Justiției Tudorel Toader a făcut aceste precizări în contexrul unor achitări recente în primă instanță. E vorba de Victor Ponta și de fostul judecător CCR Toni Greblă. Cristi Danileț critică dur aceste reacții ale ministrului.

 

”Este interzis unui om politic să analizeze activitatea judecătorilor sau a procurorilor. Mai mult, este interzis ministrului Justiției să comenteze cauze care nu sunt soluționate definitiv. Nu are de unde să știe dumnealui că soluția dată în cazul Ponta sau Greblă vor fi menținute sau vor fi răsturnate în căile de atac. Din punctul meu de vedere, în momentul de față, ministrul Justiției, prin declarația sa, face o presiune asupra judecătorilor din apel să mențină soluțiile date de judecători în primă instanță. Este inadmisibil așa ceva și sper ca CSM-ul să reacționeze. Prin aceste declarații publice, ministrul face presiuni asupra completelor din apel pe a menține soluțiile care, cumva, îi convin dumnealui ca ministru. Nu are voie să evalueze activitatea judecătorilor sau a procurorilor, nu are voie să comenteze cazuri aflate în derulare, tocmai pentru că este ministru al Justiției și nu ministru al Transporturilor sau al Agriculturii. Impresia pe care publicul o are întotdeauna cu privire la ministrul Justiției este că el e conectat cumva la sistemul judiciar. Lumea nu are de unde să știe că ministrul Justiției nu poate da o opinie sau dispoziție asupra judecătorilor sau procurorilor. Aceasta este opinia publică și ministrul trebuie să se ferească să o întețească. Oamenii, în momentul de față, cred că ministrul are dreptate și în felul acesta se formează un curent împotriva magistraților, repet, în cauze aflate în derulare, ceea ce este extrem de periculos. (…) Ministrul  Justiției induce în eroare opinia publică creând senzația că orice achitare este imputabilă procurorilor și că orice schimbare de soluție în căile de atac este imputabilă judecătorilor. Este impardonabil acest lucru”, a mai spus Danileț.

 

În completare, Danileț a scris pe pagina sa de Facebook: 

 

Declarația ministrului justiției cu privire la întocmirea unei liste negre de magistrați care au obținut/pronunțat soluții altele decât cel dorite de el este halucinantă:

- nu orice trimitere în judecată trebuie să ducă la o condamnare;

- nu orice arestare trebuie urmată de condamnare;

- nu orice soluție dată de prima instanță trebuie menținută de instanța de control judiciar;

- ministrul justiției nu are voie să facă evaluări asupra activității magistraților;

- ministrul justiției nu are voie să comenteze soluții cu atât mai mult cu cât cauzele respective nu sunt soluționate definitiv.

Sper ca CSM să se întrunească urgent și să ia în discuție această declarație a ministrului.

 

 

 

 

 Aflat la Constanța, ministrul Tudorel Toader a declarat că ar trebui realizată o evidență cu persoanele arestate și ulterior achitate. În opinia ministrului, ar trebui cunoscute și numele procurorilor. Declarațiile au fost făcute în contextul unor achitări recente în primă instanță. E vorba de fostul premier Victor Ponta și de fostul judecător CCR Toni Greblă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22