Pe aceeași temă
Parlamentul Lituaniei a ratificat Acordul de Asociere al Uniunii Europene cu Republica Moldova, Ucraina și Georgia, informează Ministerul Afacerilor Externe lituanian, potrivit UNIAN și RIA Novosti, citate de Agerpres.
'Puternic sprijin și încurajare pentru calea europeană — parlamentul Lituaniei a ratificat Acordul de Asociere al UE cu Ucraina, Georgia și Republica Moldova', este notat pe pagina oficială de Twitter a diplomației lituaniene.
Președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a felicitat de asemenea cele trei țări pentru ratificarea acordului.
Lituania este a doua țară care a ratificat acest acord: la 3 iulie 2014, Acordul de Asociere la UE cu cele trei țări a fost ratificat de Senatul României.