LIVE VIDEO FOTO Monica Macovei isi lanseaza partidul: Formatiunea noastra nu are nimic de-a face cu actuala clasa politica. Vrem un stat minimal si o tara mare

T.d. | 01.03.2015

Pe aceeași temă

Monica Macovei isi lanseaza, duminica 1 martie, noul partid politic. Europarlamentarul se bazeaza in efortul sau politic pe sustinerea oamenilor care s-au implicat si in campania pentru alegerile prezidentiale din 2014.

"Vom face un pas mai departe, asa cum am promis la finalul campaniei prezidentiale din 2014: nasterea unui al treilea pol politic in Romania, fara baroni, fara finantari murdare. Suntem o forta uriasa de schimbare, pentru ca noi credem in mod autentic in libertate, dreptate si schimbare", spunea Monica Macovei pe Facebook, pe 20 februarie.
 


 

La inceputul lunii ianuarie, Monica Macovei si-a lansat Asociatia "M10", pe care a infiintat-o impreuna cu echipa care a lucrat cu ea in campania electorala pentru prezidentialele din 2014.
 


 

“Sunteti aici langa mine ca sa facem un nou partid: partidul M la puterea 10”, a spus Monica Macovei, in cadrul lansarii noii formatiuni politice, potrivit Gandul.

Mă lupt de mult pentru democraţie, pentru lege, pentru libertate, dar ca orice idee, îi vine timpul o dată. Astăzi i-a venit timpul ideii acestui nou partid, care să asigure modernizare, muncă, mediu, tot ceea ce începe cu M şi nu numai cu M. Partidul nostru este singurul partid din România de dreapta adevărat, singurul care merge pe calea dreaptă, nu este nimic din ce avem azi pe scena politică, nu are nimic de-a face cu actuala clasă politică”, a transmit europarlamentarul.
 

(Partidul este rezultatul parcursului lui Macovei la prezidentiale)

Macovei mai arata ca “partidul M la puterea 10 vrea un stat minimal şi o ţară mare. Adică un stat redus, cu o birocraţie redusă, cu un guvern redus, un un Parlament redus, cu o intervenţie cât mai micî în viaţa noastră, o ţară puternică. Va fi partidul oamenilor. Vrem capitalism, vrem libertate economica”, a declarat fosta candidata la presedintia Romaniei
 

Prioritatile

Monica Macovei a vorbit, in cadrul lansarii, despre prioritatile urmarite de noul partid.


 

"Învăţământul este o prioritate pentru noi. Şi administraţia este foarte importantă: este nevoie de un singur ghişeu, de instituţii care să comunice între ele, ca să nu mai fie nevoie ca omul să se ducă cu o chitanţă în mai multe locuri. Nu se poate aşa ceva, nu e funcţionarul stăpânul nostru. Administraţia va schimba viaţa tuturor, vrem ca ANAF să se ducă după marii actori economici", argumenteaza europarlamentarul.
 

(FOTO: Monica Macovei/Facebook)
 

"Avem în faţă un val de politicieni, un tsunami de corupţie, de hoţie din banii noştri. Noi nu suntem pe val, noi suntem în faţa lui, un val pe care vrem să-l distrugem. Nu avem bani de dat, nu avem contracte şi sacoşe, avem de dat pentru România dragostea, puterea, libertatea şi inteligenţa noastră. Haideţi cu noi să luptăm cu valul de politicieni corupţi şi mincinoşi care îşi bat joc de noi. Până la urmă, vom învinge", continua Monica Macovei.
 

"Spectacolul tampitilor"

Si Adrian Papahagi vorbeste despre partidul anti-sistem, “partidul care sa se opuna putreziciunii”.
 


 

"Venind aici, în faţa acestei clădiri, un domn care manifesta pentru ce crede el a arborat o pancartă pe care scria "Democracy is a lie". Eu vă spun aşa, democracy is not a lie, democraţia nu e o minciună, este adevărul în care credem cu toţii. Şi în numele democraţiei se moare în lume. Ce a mai rămas din entuziasmul meu în politică, pe care îl aveam acum câţiva ani? Atunci, eram chiar virgin în politică. Ce rămâne azi din entuziasmul meu? Rămâne o anumită încăpăţânare, pe care o împărăşesc cu Monica Macovei. A rămas nestinsă indignarea mea", afirma Papahagi.

"Nu ştim cât de indignaţi sunt toţi românii, dar indignarea noastră este suficientă pentru a lupta. Şi nu luptăm pentru nişte funcţii, ci pentru principia. Intelectualii au avut creierele mai dure decât bâtele minerilor. Nu putem fi spectatori la spectacolul pe care îl fac toţi tâmpiţii, toate pipiţele", mai arata acesta.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22