Pe aceeași temă
Vicepremierul Liviu Dragnea s-a declarat extrem de nemultumit de colaborarea cu PNL, acuzand proiectul de lege prin care liberalii vor ca primarii sa fie alesi din doua tururi de scrutin, iar presedintii CJ prin votul consilierilor si nu uninominal. Numarul doi in PSD a cerut o discutie "urgenta" in USL pentru a vedea daca mai "avem puterea sa ducem impreuna la capat ce am promis", altfel trebuie sa "transam lucrurile". Tensiunile din USL sunt in crestere, un alt motiv de discordie fiind regionalizarea si descentralizarea. 63 de parlamentari PNL au initiat un proiect de schimbare a legii electorale fara sa se consulte cu PSD.
Liviu Dragnea s-a aratat deranjat, vineri, de cererea celor 63 de parlamentari PNL care vor, fără a discuta în USL, modificarea legii electorale, astfel incit la alegerile locale din 2016 primarii și președinții de Consilii Județene sa nu fie alesi uninominal.
Proiectul, susține Dragnea, avantajează partidul mai mic și dezavantajează partidul dominant la alegerile locale din 2016.
”Dacă ăsta este unul dintre motive, e un motiv incorect care nu are legătură cu țara. Dacă ăsta e motivul, sper să nu fie ăsta, atunci e un lucru foarte grav, să încercăm să modificăm acte normative pe interese electorale. PSD-ul va rămâne primul partid în România”, a comentat Dragnea.
De altfel, exact acesta este motivul pentru care PNL a intiat proiectul, faptul ca un singur tur de scrutin avantajeaza in mod evident PSD.
“Nu trebuie ignorat ca prin menținerea sistemului de vot într-un singur tur este avantajat partidul care controlează actul guvernamental, dându-i posibilitatea de a-și preserva pozițiile ocupate prin sprijinirea cu prioritate a propriilor primarii”, a declarat un parlamentar PNL pentru pesurse.ro.
Dragnea: Daca USL nu functioneaza, sa transam situatia
Vicepremierul Dragnea, aflat la un pas de a fi trimis in judecata in dosarul de frauda la referendum, a sustinut ca daca USL nu este capabila sa-si urmareasca obiectivele politice, trebuie sa inceteze sa "minta" populatia.
”Țara asta nu poate fi guvernată în acest mod. Un grup de parlamentari depun un proiect de modificare a unei legi importante, discutăm, în fapt, de o rediscutare a unui sistem administrativ. Ne așteptam să discutăm serios despre modificarea legii parlamentarilor, să nu mai avem 600 de parlamentari și 2-3 per un colegiu, noi neputând să ducem la bun sfârșit o discuție despre regionalizare și descentralizare.
Astea sunt lucruri care trebuie tranșate rapid. Suntem în stare să mergem mai departe cu acest USL și să urmărim obiectivele stabilite politic în programul prezentat în 2011, pe programul de guvernare asumat de noi, bine. Nu putem, trebuie să hotărâm să nu mai păcălim populația”, a susținut Dragnea, potrivit HotNews.ro.
"Sunt unul dintre putinii oamenii care au participat la constructia USL-ului, nu am cum sa nu iubesc asta. Am avut o discutie cu o parte a colegilor liberali care a spus ca urmeaza sa ne intalnim. Inca mai sper. Nu e vorba de nervozitate, e vorba de realism. In acest an este important sa finalizam macar acest proces de modificare a legii 315 ( Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare - n.red.) pentru a redefini rolul regiunii de dezvoltare", a declarat Liviu Dragnea.
Discutii "calme" cu iz de ultimatum
Dragnea este nervos in primul rind din cauza blocajelor pe legea regionalizarii.
”Eu nu dau ultimatul liberalilor pentru că nu sunt în asemenea poziție. Este un punct de vedere. Este vorba de seriozitate, ne apropiem de finalul primului an de guvernare în care trebuie să vedem dacă mai putem duce la capăt niște proiecte asumate împreună, în comun. Regionalizarea nu este a mea sau a lui Victor Ponta, este un proiect la care am lucrat împreună în USL și care am stabilit să o implementăm în acest an”, a mai precizat vicepremierul.
"Daca nu putem sa modificam Constitutia pentru ca inca nu suntem constitutionali cu legea aia, inca n-a inceput sa curga anul ala, nu putem sa stam indiferenti la o eventuala blocare a dezvoltarii acestei tari", a comentat el, la Palatul Parlamentului, in fata ziaristilor, potrivit HotNews.ro.
Mizele proiectului PNL
PNL a depus la Senat un proiect de lege semant de 63 de parlamentari liberali care prevede ca alegerea primariilor sa se faca in doua tururi de scrutin daca niciunul dintre candidati nu a obtinut 50%+1 din voturile valabil exprimate. Proiectul mai prevede ca alegerea presedintelui de Consiliul Judetean sa se faca prin votul consilierilor si nu uninominal, prin votul alegatorilor - asa cum este in prezent.
Surse social democrate au declarat pentru Hotnews.ro ca proiectul liberalilor este un atac direct la PSD, avand in vedere ca legea actuala privind alegerea primariilor si a sefilor de Consilii Judetene a fost sustinuta de catre social democrati si de Liviu Dragnea.
Alegere uninominala a primariilor in doua tururi de scrutin ar avantaja candidatii partidelor mai mici. In legea actuala candidatul care a obtinut cele mai multe voturi este ales primar (chiar daca nu are 50+1 din voturi ), lege care a avantajat net PSD.
Liberalii propun ca daca in primul tur candidatii nu obtin 50+1 din voturi sa se organizaeze un al doilea scrutin. In aceasta situatie primii doi candidati clasati intra in competitie si pot negocia voturile de sustinere cu candidati celorlalte partide.
Potrivit unui document publicat de pesurse.ro, argumentatia in sustinerea revenirii la cele doua tururi de scrutin in alegerea primarilor si sefilor CJ este "negocierea" care poate avea loc inre tururi si care deschide perspectie si partidului aflat in pozitia a doua.
Potrivit documentului amintit, PNL vrea următoarele lucruri pentru viitoarele alegeri:
1. Primarii să fie aleși în două tururi de scrutin, dacă în primul tur de scrutin niciunul dintre candidați nu a obținut 50%+1 din voturile exprimate;
În legea actuală, dacă candidatul PSD la primaria Capitalei obține 42% din voturi, candidatul PNL ia 40% și candidatul PDL ia 18%, primarul Capitalei devine candidatul de la PSD. În varianta propusă acum de PNL, deoarece candidatul PSD nu a avut peste 50%, se intră în turul 2. În acest al doilea tur, se vor înfrunta primii doi clasați, anume: candidatul PSD și candidatul PNL. În acest caz, PSD și PNL pot negocia cu PDL să le susțină candidatul în turul 2.
2. Președintele de Consiliu Județean să nu mai fie ales uninominal, direct, pe buletinul de vot, așa cum este în prezent, ci să fie ales de către consilierii județeni;
Potrivit PNL, dacă la alegerile locale din 2016, la Consiliul Județean Ilfov, PSD obține 16 consilieri județeni, PNL – 10 consilieri, PDL -5 consilieri, PPDD – 3 consilieri și PC obține un consilier, președintele de Consiliu Județean va fi ales prin votul majorității consilierilor. Astfel, deși PSD are cele mai multe mandate, o negociere PNL-PDL-PPDD ar fi suficientă să fie ales un candidat care nu este al PSD.
De precizat este ca PSD pregateste un nou Cod electoral care urmeaza sa fie discutat cu liberalii si promovat in Parlament.