Pe aceeași temă
Liviu Dragnea, coordonatorul campaniei electorale a PSD pentru referendumul din 29 iulie, a fost citat să se prezinte joi la DNA pentru a da explicaţii în legatură cu organizarea referendumului în judeţele din sudul ţării, potrivit unor surse politice, citate in exclusivitate de Tvrinfo.ro.
Liviu Dragnea a fost citat la DNA în dosarul presupuselor fraude de la vot, informează surse politice.
Potrivit aceloraşi surse, Dragnea a fost citat să se prezinte joi la DNA pentru a da explicaţii în legătură cu organizarea referendumului în judeţele din sudul ţării, arata Tvrinfo.ro.
Dosarul fraudelor la referendum
DNA şi Parchetul General au declanşat o amplă anchetă în legătură cu posibilele fraude de la referendum, după ce în toată ţara au fost înregistrate peste 500 de plângeri.
DNA face investigaţii în judeţele Teleorman, Olt şi Gorj, iar Parchetul General, in Mehedinti. DNA investighează presupusele fraude şi in judeţele Cluj şi Vrancea.
Trei preşedinţi de secţii de votare din judeţul Mehedinţi sunt acuzaţi că au falsificat listele de suplimentare de vot şi că în baza acestor documente au introdus mai multe buletine în urne.
Potrivit Parchetului General, cei trei preşedinţi acuzaţi de "fraude la referendum" sunt Dumitru Mirea, Liviu Cătălin Bondoc şi Gheorghiţa Burcu.
Până în prezent, în Mehedinţi au fost descoperite mai multe nereguli, potrivit anchetatorilor, printre care:
- înregistrarea mai multor votanţi având acelaşi cod numeric personal ori cu aceeaşi carte de identitate sau acelaşi nume;
- necompletarea codului numeric personal în cazul unor votanţi, respectiv coduri numerice personale invalide sau inexistente;
- necompletarea datelor de identificare corespunzătoare cărţilor de identitate ale alegătorilor.
Potrivit procurorilor, Dumitru Mirea, "în calitate de preşedinte al secţiei de votare din Gârla Mare, în data de 29 iulie 2012 şi în perioada anterioară acestei date, a dispus întocmirea unei liste suplimentare de alegători conţinând menţiuni false, în sensul că mai multe persoane au fost înscrise de mai multe ori în lista electorală suplimentară, şi a folosit această listă în vederea introducerii în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători".
De asemenea, Liviu Cătălin Bondoc, "preşedinte al secţiei de votare din Drobeta Turnu Severin, a semnat lista suplimentară de alegători conţinând menţiuni false şi a folosit această listă în vederea introducerii în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători.
Astfel, din probe a rezultat că, lista suplimentară de alegători de la această secţie de votare conţine un număr foarte mare de votanţi din trei comune, unde persoanele au fost înscrise în lista electorală suplimentară în aceeaşi ordine în care figurează şi în listele electorale permanente din localităţile de domiciliu".
Procurorii au mai arătat că şi Gheorghiţa Burcu, desemnată preşedinte la secţia de votare din Orşova, "a întocmit în fals pagina 11 a listei electorale suplimentare de alegători, prin copierea tuturor datelor de identificare ale tuturor persoanelor înscrise în pagina 3 a aceleiaşi liste cu schimbarea ordinii şi semnarea în fals a persoanelor, urmată de anularea unui număr de 15 buletine de vot corespunzător persoanelor menţionate în pagina 11, prin ştampilarea acestor buletine de vot de două ori la ambele rubrici de votare, validând astfel prezenţa celor 15 persoane, activitate ce a avut loc după încheierea procesului de votare".
Peste 150 de persoane din comuna Balteni din Gorj au fost citate în jurul datei de 18 august de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Poliţia din Rovinari pentru a fi audiate în legătură cu suspiciunile de fraudă la referendum.
Unii au avut surpriza să constate că votaseră, deşi nu erau în ţară pe 29 iulie. Alţii s-au arătat revoltaţi că au fost puşi pe drumuri.