Liviu Dragnea: Descentralizarea ar putea fi promovata prin OUG sau proiect de lege in procedura de urgenta

Fara Autor | 10.10.2013

Pe aceeași temă

Guvernul vrea sa promoveze descentralizarea in regim de urgenta, declara, la RFI, vicepremierul Liviu Dragnea. El apreciaza ca "si Ordonanta de Urgenta si proiect de lege in procedura de urgenta pot fi variante foarte bune". Dragnea se teme ca exista riscul ratarii unui an, daca se alege o procedura obisnuita.
 
Liviu Dragnea vrea ca proiectul descentralizării să intre în vigoare la 1 ianuarie 2014: "Intenţia noastră este ca în foarte scurt timp, respectiv o săptămână-două să finalizăm ultimele discuţii şi să convenim asupra ultimelor nuanţe, să avem şi textul de act normativ la nivel de articol, în aşa fel încât bugetul de stat pe anul viitor să ţină cont şi de aceste descentralizări".
 
"Încă n-am convenit asupra formei în care s-o promovăm, am luat-o gospodăreşte, ca să zic aşa. Întâi a fost decizia în USL, colegii de la PNL să vină la minister şi să discutăm, am făcut un pas important că am convenit asupra competenţelor care se transferă şi acum urmează să stabilim metoda prin care o promovăm. Trebuie să găsim o modalitate procedurală, prin care până la 1 ianuarie actul normativ să fie în vigoare", precizează vicepremierul.
 
Liviu Dragnea crede că "şi Ordonanţa de Urgenţă şi proiect de lege în procedură de urgenţă pot fi variante foarte bune. Cred că o procedură obişnuită ne duce peste 1 ianuarie şi ratăm un an".
 
Întrebat dacă în acest fel nu se ocolesc dezbaterile parlamentare, vicepremierul a răspuns: "Sigur că da, de aia vă spun că discuţia despre procedura prin care va fi adoptat acest act normativ este importantă. Trebuie să cumpănim foarte bine".
 
Descentralizare pe banii cui?
 
Liviu Dragnea spune pe de altă parte că "procesul de descentralizare se realizează cu asigurarea integrală a resurselor financiare. Adică acum sunt nişte sume de bani alocate pentru direcţiile deconcentrate respective, banii care erau folosiţi de Ministerul Sănătăţii de exemplu pentru a finanţa activitatea direcţiilor sanitare se transferă la fiecare Consiliu Judeţean în parte, prin anexă la legea bugetului de stat. Asta pentru 2014. În 2015 sau până în 2015 vom realiza un cost standard, în aşa fel încât cheltuiala pe aceste atribuţii care se transferă să fie justă, să fie o cheltuială corectă, nici foarte mult, dar nici să nu fie subfinanţată".
 
sursa: rfi
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22