Liviu Dragnea, la Congresul PSD: Singurul care a trebuit să plătească pentru noi a fost Adrian Năstase

Fara Autor | 19.04.2013

Pe aceeași temă

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a evocat vineri, de la tribuna Congresului social-democraţilor, anii de opoziţie prin care a trecut formaţiunea, apreciind că singurul care a trebuit să plătească a fost Adrian Năstase căruia i-a urat "bun venit acasă".

 

 

"Singurul care a trebuit să plătească pentru noi toţi a fost Adrian Năstase. Sper să aibă puterea să treacă peste asta. (...) Adrian, bine ai venit acasă!", a spus Liviu Dragnea.

El şi-a amintit de perioadele prin care a trecut PSD în opoziţie, cu referire atât la anul 2005, cât şi la ultimii opt ani, şi a arătat că în prezent partidul şi-a recăpătat locul pe care îl merită - cel mai mare partid aflat, totodată, la guvernare.

Liviu Dragnea şi-a mai amintit că, în perioada în care a devenit secretar general al PSD, în perioada în care partidul se afla în opoziţie, i-a fost greu să obţină o evidenţă a membrilor mai ales din teritoriu unde "fiecare se gândea să mai facă ceva cu comunitatea".

"Este prima oară când ne întâlnim după toate bătăliile electorale. (...) Am reuşit să ducem până la capăt construcţia USL", a arătat secretarul general al social-democraţilor.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22