Pe aceeași temă
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că "PSD și USD nu intenționează să revendice funcția de președinte al Senatului", informeaza Agerpres.
Acesta a precizat că "nici PC nu a avut o astfel de solicitare, președintele Daniel Constantin având o poziție echilibrată în acest sens".
"Ținta noastră o reprezintă atingerea obiectivelor guvernamentale și a celor legislative, pe care le-am stabilit în cadrul USL. Prezența lui Crin Antonescu nu ne împiedică să atingem obiectivele legislative, cu atât mai mult cu cât cred că liberalii nu vor abdica de la ceea am hotărât împreună", a afirmat Liviu Dragnea.
Liderul social-democrat, care a făcut "echipă" cu Crin Antonescu în Teleorman la alegerile din 2012, nu înțelege cum a fost convins președintele PNL să nu mai rămână în USL.
"Îmi pare rău, pentru că o parte importantă din populația României a acordat încredere USL. De aceea, prin USD încercăm să ducem mai departe obiectivele stabilite în interiorul USL din punct de vedere economic, legislativ, al modernizării statului (...)Cu Crin Antonescu, care m-a sunat ieri la telefon, rămân în relații cilivizate, nu o să ne dăm cu pietre în cap", a precizat președintele executiv al PSD.