Pe aceeași temă
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a anuntat, duminica, pe pagina sa de Facebook, ca prioritatile legislative ale PSD ar trebui sa fie altele si ca el nu va vota propunerile de modificare a legilor penale decat dupa o dezbatere publica de cel putin sase luni, relateaza ziare.com
Potrivit senatorului Partidului Social Democrat (PSD), prioritatile legislative din acest moment vizeaza alte domenii. "Ca parlamentar al Partidului Social Democrat consider ca prioritatile legislative in aceste momente sunt: Codul fiscal si Codul de procedura fiscala, Legea salarizarii unitare in sistemul bugetar si Legea educatiei. Nu voi vota nicio propunere de modificare a Codului penal sau de procedura penala decat dupa o dezbatere publica de cel putin 6 luni", a scris pe Facebook Liviu Pop.
Camera Deputatilor trebuie sa voteze 22 proiecte de lege care vizeaza modificarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala. Comisia juridica a Camerei a amanat marti cu o saptamana dezbaterile.
Proiectele includ si modificari controversate, despre care se considera ca ar putea ingreuna demersurile judiciare in cazul faptelor de coruptie. Dezbaterea celor 22 de proiecte va avea loc saptamana aceasta.
Presedintele Iohannis a acuzat PSD ca distruge institutiile si principiile pentru a salva cariera politica a premierului Ponta si a avertizat ca nu va promulga modificarile propuse.