Pe aceeași temă
Fostul secretar de stat Ioan Andreica, presedintele CJ Bistriţa, Liviu Rusu şi încă patru persoane, invinuiti in dosarul Andreica de la Bistrita-Nasaud vor fi cercetati in libertate, dupa ce procurorii au incurcat date din dosar.
Potrivit Realitatea TV, care citeaza motivarea data de Tribunalul Bucuresti la decizia de cercetare in libertate, unele acuzatii din dosar nu au fost probate.
Una dintre neclaritati il priveste pe Rusu Liviu Mihai si se refera la suma pe care acesta ar fi primit-o drept mita. Procurorii nu s-au decis asupra acesteia.
Ioan Andreica, fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor si respectiv in Ministerul Dezvoltarii, este acuzat in acest dosar de: asociere in vederea savarsirii de infractiuni, trafic de influenta, dare de mita, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata si instigare la spalare de bani in forma continuata. Adrian Palade, fost subordonat al lui Andreica la MDRT, este cercetat pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata si spalare de bani, ambele in forma continuata.
In toamna anului trecut, Andreica a fost acuzat ca dirija bani de la MDRT catre anumite primarii din judetul Bistrita-Nasaud, cu conditia ca ei sa ajunga la firme agreate de secretarul de stat, mai exact unde el avea anumite interese personale, la unele fiind chiar actionar.
Astfel, banii veniti de la Bucuresti pe fonduri europene erau impartiti unor anumite firme unde Andreica avea interese. Liviu Rusu si Luca Iancu sunt acuzati de deturnare de fonduri primite de la MDRT, catre firme preferentiale.
După 12 ore de audieri şi dezbateri Tribunalul Bucureşti a respins, pe 25 martie, în jurul orei 4, propunerea de arestare formulată de procurorii DNA pe numelecelor sase invinuiti.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, inculpaţii Popescu Lazăr şi Sabău Ioan Claudiu au constituit o asociere infracţională, sprijinită de Andreica Ioan, ce avea ca scop adjudecarea în mod fraudulos a unor licitaţii publice de către mai multe societăţi comerciale clientelare de la care primeau în schimb bani sau lucrări în subcontractare şi, în anumite cazuri, chiar subcontractarea în totalitate a lucrărilor. Asocierea avea ca scop exercitarea influenţei pe lângă demnitari sau funcţionari publici cu influenţă asupra persoanelor cu putere de decizie în atribuirea unor astfel de licitaţii. În principal, erau vizate lucrări de proiectare şi execuţie de drumuri, canalizări, reabilitări de construcţii, proiectare şi execuţie a unor centre de management a deşeurilor, etc.
În acest scop, după identificarea de către inculpatul Sabău Ioan Claudiu a firmelor interesate de efectuarea unor astfel de lucrări, inculpatul Popescu Lazăr, ce avea rol coordonator în cadrul grupului, încheia cu firmele respective contracte de consultanţă în valoare de 15.000 de euro (la încheierea contractului) plus între 5 şi 7% din valoarea lucrărilor adjudecate. Aceste contracte erau fictive pentru că sumele încasate sub această aparenţă erau de fapt comisioanele membrilor grupului cât şi sumele acordate cu titlu de foloase necuvenite funcţionarilor publici implicaţi în procedurile de achiziţii şi foloasele acordate persoanelor ce exercitau traficul de influenţă.
În baza acestui mecanism, în cursul anului 2009, inculpaţii Popescu Lazăr, Andreica Ioan şi Sabău Ioan Claudiu au pretins de la reprezentanţii unui consorţiu constituit din două firme suma totală de 345.002 euro (din care 12.075 euro pentru Andreica Ioan, 120.752 pentru Popescu Lazăr şi 34.500 euro pentru Sabău Ioan Claudiu), reprezentând 5% din valoarea contractului „Reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri urbane, precum şi a celor rurale neconforme din judeţul Bistriţa - Năsăud", pentru a interveni pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud în scopul de a-i determina să atribuie acest contract consorţiului format din cele două firme. De asemenea, inculpaţii au pretins şi primit de la una din aceste două firme suma de 100.000 de euro pentru a i se atribui acelaşi contract.
Inculpatul Andreica Ioan a pretins de la o altă societate comercială suma de 1.200.000 euro (din care 100.000 de euro în nume propriu) pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante.
De la o altă firmă, Andreica Ioan a pretins suma de 200.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra reprezentanţilor CJ Bistriţa Năsăud în vederea deblocării plăţilor. În acest context, inculpatul Rusu Liviu Mihai, preşedintele CJ Bistriţa, a pretins suma de 100.000 euro în scopul aprobării unor plăţi pe bază de documente false şi pentru prestaţii fictive în cadrul contractului „Reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri urbane, precum şi a celor rurale neconforme din judeţul Bistriţa - Năsăud", program finanţat cu fonduri europene. Din suma pretinsă, Rusu Liviu Mihai a primit de la Andreica Ioan suma de 75.000 de euro.
Pentru a crea aparenţa de legalitate a primirii acestor sume, inculpaţii Popescu Lazăr, Andreica Ioan şi Sabău Ioan Claudiu au încheiat contracte de consultanţă ce atestă operaţiuni comerciale fictive. În anul 2010, inculpatul Palade Adrian, fost subordonat al lui Andreica Ioan la M.D.R.T., a încheiat un număr de 7 contracte ce atestă în fals prestarea unor servicii de consultanţă/intermediere cu mai multe firme pentru a disimula provenienţa şi circulaţia sumei de circa 196.000 de euro pretinsă şi primită de Andreica Ioan de la Popescu Lazăr pentru traficarea influenţei asupra unor funcţionari în vederea atribuirii unor licitaţii publice către firmele clientelare. În cursul anului 2011, inculpatul Stănescu Mihai, în calitate de administrator al SC DUO MAT INVEST SRL, pe baza unor contracte fictive, a încasat sume de bani rezultate din infracţiunile de corupţie descrise mai sus, pentru ca acestea să ajungă la membrii grupului.