Lucian Bode: Traseul autostrăzii Comarnic-Braşov trecea prin curtea castelului Cantacuzino

Redactia | 08.07.2020

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, spune că studiul de fezabilitate al autostrăzii Comarnic-Brașov trecea autostrada prin curtea castelului Cantacuzino și pe la etajul 7 al unor imobile.

Pe aceeași temă

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat marţi seară, la Digi24, că traseul autostrăzii Comarnic – Braşov trecea, în studiul de fezabilitate, prin curtea Palatului Cantacuzino şi prin etajul 7 al unor imobile construite, după ce acestea au primit autorizaţii care nu ar fi trebuit date. El a precizat că studiul va fi revizuit, iar până în 2026 autostrada ar putea fi terminată.

„Am decis să revizuim studiul de fezabilitate, dar modificăm traseul în staţiunile montane. Constatăm că traseul autostrăzii trecea pe la etajul 7 prin câteva imobile construite după ce această autostradă a demarat la nivel de studiu de fezabilitate. În calea acestui traseu s-au dat foarte multe autorizaţii de construcţie care nu trebuiau să fie date şi asta ar fi blocat construcţia autostrăzii. Refacem traseul pe zona staţiunilor montane pentru a nu afecta. De exemplu, trecea prin curtea Castelului Cantacuzino la Buşteni”, relatat ministrul la Digi 24.

El a anunţat că traseul va fi refăcut astfel încât să fie protejate staţiunile montane, cu tunel, ecoducte, astfel încât, în această zonă, să poată începe lucrările pe etape.

”Am împărţit în 5 loturi. Cel mai uşor de realizat e lotul Comarnic - are 7 km, va fi utilizat în regim de variantă ocolitoare, valoarea lucrărilor eligibile este de sub 75 de milioane de euro. Deciziile le luăm la nivel naţional. Nu avem nevoie de multe avize, acorduri de la Comisia Europeană. Sunt bani europeni. Putem demara foarte repede procedurile pentru execuţia lotului Comarnic”, a precizat ministrul Transporturilor.

Revizuirea studiului durează 24- 30 de luni, stabilită de specialişti.

”Din momentul în care semnăm contractul de execuţie, vorbim de aproximativ 3 ani de zile. Înseamnă că în următorii 5, 6 ani de zile putem vorbi de finalizarea acestui tronson”, a afirmat Lucian Bode, adăugând că autostrada va costa aproape 1,2 miliarde de euro.


Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22