Lucian Guran va reveni la conducerea Politiei Capitalei

Fara Autor | 07.03.2012

Pe aceeași temă

UPDATE: Ministrul Internelor, Gabriel Berca, a anuntat, miercuri, ca Lucian Guran va reveni la conducerea Politiei Capitalei, potrivit Mediafax.

"Am luat această decizie pe care o cunoaşteţi, în această dimineaţă, pentru că în mod normal eu ieri (marti - n.red.) tebuia să am toată radiografia situaţiei nefericite şi regretabile întâmplate în Capitală. Mai departe, continuitatea este asigurată la Poliţia Capitalei.

Ţin să vă anunţ pe această cale, după şedinţa Parlamentului voi merge la minister şi voi face un lucru absolut firesc, acela ca domnul Lucian Guran să se întoarcă la Poliţia Capitalei, pentru că dânsul a fost detaşat la minister"
, a declarat Berca la sosirea la Parlament, pentru şedinţa plenului reunit programată pentru ora 11.00 în care preşedintele Traian Băsescu va prezenta un mesaj pe teme de politică internă.

Gheorghe Dumitru, comisar sef, a fost numit temporar in fruntea Politiei Capitalei, dupa demiterea de miercuri a lui Viorel Vasile de la sefia Politiei, de catre ministrul Gabriel Berca, in urma atacului din Dorobanti.

Demiterea lui Vasile Viorel de la sefia Poliţiei Capitalei vine după ce luni după amiază un angajat al MAI, Gheorghe Vladan, a ucis două persoane şi a rănit alte şase într-un atac armat la un coafor din zona Perla, Dorobanti, din Capitală, informeaza Agerpres.

Cele doua persoane care au murit sunt sotia lui Gheorghe Vladan si casiera de la salonul de coafura.

Şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, a dispus măsuri imediate pentru verificarea modului în care au fost analizate şi soluţionate plângerile depuse împotriva autorului agresiunii de luni seara, Gheorghe Vlădan, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IGPR, Christian Ciocan.

Totodată, a adăugat acesta, şeful Poliţiei Române a dispus verificări privind modul de autorizare a deţinătorului de armament legal precum şi modul în care ofiţerii specializaţi şi-au îndeplinit atribuţiile privind verificarea deţinătorilor de arme.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) a dispus o anchetă internă privind activitatea poliţiştilor Secţiei 14 referitor la o plângere împotriva atacatorului din zona Perla, a declarat purtătorul de cuvânt al DGPMB, Diana Sarca.

Sarca a precizat că soţia atacatorului s-a prezentat pe 1 martie la Secţia 14 de poliţie, precizând că bărbatul său deţine o armă de foc şi că se simte ameninţată, fiind şi în proces de divorţ.

Sarca a adăugat că urmează să se stabilească pe baza acestei anchete dacă s-au respectat toţi paşii pe care îi impune procedura internă când se primesc asemenea plângeri.

Autorului atacului, Gheorghe Vlădan, a fost arestat preventiv, marţi seară, pe o perioadă 29 de zile, pentru omor calificat şi deosebit de grav şi de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav.

Decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti
 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22