Lucian Iliescu (PDL) şi Richard Ghiţă (PPDD) sunt noii viceprimari ai Capitalei

D.g. | 30.06.2014

Pe aceeași temă

Consilierii generali Lucian Iliescu, de la PDL, şi Richard Ghiţă, de la PPDD, sunt noii viceprimari ai Capitalei. Numirea acestora a fost votată de noua majoritate constituită în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în şedinţă de îndată, după demiterea lui Dan Darabont şi Marcel Nicolaescu, informeaza Mediafax.

Şedinţa de îndată a fost convocată luni, după ce şedinţa ordinară a fost închisă, din lipsă de cvorum, întrucât consilierii generali ai PNL şi PDL au părăsit sala de şedinţă, deşi se votase doar unul din cele 28 de proiecte aflate pe ordinea de zi.

La şedinţa de îndată au fost prezenţi 27 de consilieri generali, din care 24 de membri ai grupurilor PNL şi PDL, iar alţi trei consilieri de la PPDD, respectiv Horaţiu Panaitescu, Julia Zorkoczy şi Richard Ghiţă.

După începerea şedinţei de îndată a fost constituită o nouă comisie de validare a consilierilor generali. A urmat apoi validarea în funcţia de consilier general a lui Horia Scarlat (PNL), a lui Horaţiu Tica (PDL) şi a lui Antonel Tănase (PNL).

Ulterior, s-a trecut la votarea proiectelor privind schimbarea celor doi viceprimari, Marcel Nicolaescu (PNL) şi Dan Darabont (PSD). De asemenea, consilierii generali şi-au dat acordul pentru excluderea lui Marcel Nicolaescu de pe lista consilierilor generali, apoi au fost votaţi noii viceprimari.

Consilieri generali Lucian Iliescu, de la PDL, şi Richard Ghiţă, de la PPDD, propuşi pentru funcţiile de viceprimari, au primit 28 de voturi, după ce Horia Scarlat a depus jurământul de consilier general şi a avut drept de vot.

După alegerea noilor viceprimari ai Capitalei a fost ales, printr-un alt proiect de hotărâre, şi preşedintele de şedinţă pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie, acesta fiind consilierul general Mircea Raicu (PDL).

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22