Pe aceeași temă
Regizorul Lucian Pintilie se alatura protestului public declansat in ultimele zile de hotararea guvernului Ponta de a subordona Institutul Cultural Roman autoritatii Senatului, facand apel la "rezistenta colectiva".
Intr-una din rarele sale interventii publice, autorul Reconstituirii spune ca politicul trebuie izgonit din vietile si creatiile romanesti si ca aceasta coalizare in sprijinul ICR poate deveni "un moment de luciditate colectiva".
"Cred ca pentru nimic in lume nu trebuie scapat acum, pe loc, in aceasta clipa, prilejul de a interzice politicului de a ne patrona viata si creatia noastra. Politicienii, profesionistii politicii, au facut o gafa enorma. Politicul se insinueaza si apoi poseda. Trebuie izgonit. Acest moment poate deveni unul de luciditate colectiva si de rezistenta colectiva, daca cumva va fi nevoie. Dar poate nu va fi nevoie", a declarat Lucian Pintilie pentru Filmreporter.ro
Avertismentul celebrului regizor, care are experienta creatiei in comunism si a cenzurii, se alatura celorlalte semnale de alarma trase in ultimele zile de alte nume mari ale culturii romane si de reprezentantii societatii civile.
Luni seara, de la ora 19.00, in fata sediului ICR din Bucuresti, va avea loc un protest de strada intitulat "Miscarea Papioanelor", care isi propune sa convinga guvernul Ponta sa renunte la decizia luata si sa lase ICR in formula actuala.