Lucian Romașcanu: Astăzi vom vota respingerea OUG privind creșterea etapizată a alocațiilor

Laurentiu Gheorghe | 19.08.2020

PSD va respinge miercuri în Camera Deputaților, for decizional, OUG care prevede etapizarea creșterii alocațiilor pentru copii, forțând guvernul să accepte dublarea acestora.

Pe aceeași temă

Purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a spus că miercuri va fi dat votul decizional, în plenul Camerei Deputaţilor, privind respingerea OUG care prevede creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii. El a adăugat că PSD se aşteaptă ca „preşedinte de facto al PNL” Klaus Iohannis să nu promulge apoi legea de respingere, ci să sesizeze Curtea Constituţională.

„Astăzi (miercuri - nr.) va fi votul de respingere a ordonanţei de urgenţă în Camera Deputaţilor. Depinde ce ar trebui să facă în sensul celor pe care le spune Constituţia şi ce ar trebui să facă în sensul funcţiei de preşedinte de facto al PNL. Normal ar trebui să promulge Legea de respingere a ordonanţei şi să înţeleagă că un drept câştigat prin lege adoptată în Parlament nu poate fi schimbată printr-o ordonanţă de urgenţă, mai ales că s-a pronunţat şi Curtea în acest sens. Din experienţa noastră în ceea ce priveşte abordările domnului preşedinte, ne aşteptăm să o conteste la Curte”, a afirmat Lucian Romaşcanu, la finalul Cex al PSD de miercuri, întrebat cum se aşteaptă să acţioneze şeful statului, potrivit news.ro.

Comisia pentru muncă a adoptat marţi raport pentru respingerea ordonanţei de urgenţă care vizează creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Camera Deputaţilor va vota în plenul de miercuri,care începe la ora 16.00, proiectul de lege, în calitate de for decizional.

Senatul a adoptat marţea trecută, 11 august, proiectul de lege care prevede respingerea ordonanţei de urgenţă privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern din 29 iulie, că, la 1 septembrie, copiii vor primi mărite alocaţiile aferente lunii august. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22