Ludovic Orban a mulțumit partidelor care au respins „aventura politică” pe care a propus-o PSD

Laurentiu Gheorghe | 31.08.2020

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, după ce moțiunea de cenzură a PSD a eșuat, că ce s-a întâmplat în Parlament este un lucru „extrem de benefic pentru România”.

SHARE 0

Pe aceeași temă

„Vreau să le mulțumesc formațiunilor care au fost alături de noi și nu au participat la cvorum: PMP, USR, UDMR, minorități naționale, dar si neafiliaților care nu au sprijinit aruncarea într-o aventură politica. Si daca erau prezenți toți parlamentarii PSD nu s-ar fi întrunit numărul de parlamentari necesar. Cu Carmen Dan nu am vorbit. Am avut discuții cu unii parlamentari din ALDE, pe unii am putut sa ii conving, pe altii nu”, a declarat Ludovic Orban, excluzând orice posibilitate de blat între liberali și social-democrați, așa cum a invocat Victor Ponta.

„Ce blat, dacă au depus moțiunea, dacă au făcut tot posibilul să aducă oameni la vot și n-au reușit? Eu am purtat discuții cu orice parlamentar a vrut să vorbească cu mine”, a mai spus el.

Premierul a insistat că moțiunea de cenzură a PSD este în afara Constituției, fiind pentru prima oară când a fost făcut un astfel de demers în vacanța parlamentară.

„Considerăm că ceea ce s-a întâmplat astăzi e extrem de benefic pentru România. Guvernul are nevoie de deplină capacitate de exercițiu pentru a rezolva problemele cu care se confruntă România”, a spus Orban.

Comentarii 0

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22