Ludovic Orban este optimist în legătură cu șansele moțiunii de cenzură deși îi lipsesc 18-19 voturi

Laurentiu Gheorghe | 14.06.2019

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că moțiunea depusă miercuri are cele mai mari șanse să treacă din cele care au fost formulate după decembrie 2018, bazându-se pe 214-215 voturi „pentru”.

Pe aceeași temă

Din cele 233 de voturi necesare pentru a trece moțiunea de cenzură, Orban a spus joi seară că până la acel moment se baza pe 214-215 voturi, „nu foarte departe”, și că negocierile vor continua „până în ultima zi pentru recrutarea de parlamentari de la PSD sau ALDE.

„Şansele sunt mai mari decât la toate moţiunile de cenzură depuse după decembrie 2016. Am reuşit un parteneriat între cinci formaţiuni politice, alături de PNL fiind USR, PMP, Pro România, UDMR. (…) Am purtat negocieri cu toate grupurile parlamentare, mai puţin PSD şi ALDE, care au luat decizia să nu voteze moţiunea de cenzură şi atunci strategia de negociere cu PSD şi ALDE este o negociere individuală, am implicat nu numai echipele oficiale de negociere, dar şi parlamentari individuali. (…) Până acum suntem, pe calculele pe care le avem, pe un scor nu foarte departe de cele 233 de voturi necesare, în momentul de faţă ne bazăm pe 214 – 215 voturi, în condiţiile mobilizării exemplare a tuturor parlamentarilor care sunt implicaţi în susţinerea moţiunii de cenzură. Continuăm până în ultima zi cu negocierile individuale. În ceea ce priveşte PNL, noi suntem implicaţi total în acest efort de negociere, sperăm să dea rezultate”, a afirmat Orban la B1 TV, conform Agerpres.

El a susţinut că nemulţumirea parlamentarilor PSD şi ALDE este foarte mare şi nu o vor pe Viorica Dăncilă premier.

„În ceea ce priveşte PSD, mulţi sunt conştienţi că Dăncilă, practic, va fi aleasă preşedinte PSD, pentru că are poziţia de premier şi capacitatea de a determina foarte mulţi oameni care nu au încredere în ea ca lider. Acum spun cinstit: ce lider e Dăncilă? Dăncilă a fost adusă în special pentru că era extrem de ascultătoare la Liviu Dragnea. Nu a fost niciodată un lider marcant în PSD, dar se vor trezi cu Dăncilă preşedinte. Vă daţi seama, Dăncilă preşedinte la PSD? În cazul în care rămâne premier este foarte puţin probabil să degaje o concurenţă importantă”, a apreciat liderul PNL.

Orban a spus că sunt foarte mulţi parlamentari social-democraţi care înţeleg că dacă rămân în actuala formulă, cu Dăncilă premier, şi dacă aceasta va fi aleasă şi preşedinte al partidului, „PSD va suferi cumplit”.

„Gândiţi-vă că jumătate dintre actualii parlamentarii PSD nu se vor mai alege, cariera lor politică se termină. Foarte mulţi primari PSD vor avea şansa foarte mică de a se realege, chiar dacă rămâne legea cu alegerea într-un singur tur, pentru că nu vor avea un suport de credibilitate politică”, a mai susţinut Orban.

"Le spun (celor de la ALDE - n.r.) ca, daca vor ramane langa PSD, practic, cariera lor politica va inceta. ALDE nu a reusit sa intre in Parlamentul European, dar pe masura ce va mai sta langa PSD si pe masura ce impopularitatea Guvernului va creste, asta se va rasfrange si asupra lor.

Dupa parerea mea, nu au nicio sansa sa intre in Parlament ramanand in actuala coalitie. De altfel, cand au venit dupa alegeri, majoritatea filialelor ALDE au constientizat lucrul asta si au cerut iesirea de la guvernare.

Sigur ca cei care o duc bine, adica trei-sapte smecheri de la varful ALDE care o duc foarte bine, au oprit acel val. Eu le spun la fiecare: mai, oamenilor, daca mai vreti sa faceti politica in Romania, in caz ca nu puteti convinge conducerea ALDE sa se trezeasca din starea de automultumire cu ce avantaje au, mai aveti ocazia sa votati motiunea de cenzura", a afirmat Orban, joi seara, la B1 TV.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost depusă şi citită miercuri în plenul Camerelor reunite, de către liberalul Gigel Ştirbu. Numărul parlamentarilor prezenţi în sală a fost foarte mic, absenţii fiind din toate partidele. Dezbaterea motiunii în plenul Camerelor reunite este programată marţi, când este aşteptat şi votul. Moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor. Miercuri, la câteva ore de la depunere, iniţiatorii contau pe 207 voturi pentru moţiune.

Moţiunea este semnată de 173 de parlamentari,a anunţat miercuri deputatul PNL Raluca Turcan, precizând că nu sunt încă suficiente voturi, dar ”jocul merge mai departe”.

”În doi ani şi jumătate, PSD şi ALDE au dezbinat o ţară întreagă, au distrus rolul instituţiilor fundamentale, au mutilat legi importante, au compromis şansa de a moderniza ţara şi au atentat constant la bazele democraţiei româneşti şi ale statului de drept! În 26 mai 2019, PSD a reuşit să ne unească pe toţi, pe cei de acasă şi din străinătate, ca să ne salvăm ţara din mâinile PSD şi am reuşit!”, afirmă semnatarii în textul moţiunii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22