Pe aceeași temă
Reuniunea birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru stabilirea calendarului audierii și votării noului director al SIE, in urma propunerii facute de președintele Klaus Iohannis, va avea loc astazi, începând cu ora 13,30. Potrivit unor surse parlamentare, ședința de plen a Parlamentului în care urmează să fie supusă votului nominalizarea pentru funcția de șef al SIE a lui Ungureanu va avea loc marți, zi în care actuala sesiune parlamentară se încheie.
Ludovic Orban, prim-vicepresedintele PNL, a declarat luni ca, in cazul in care parlamentari liberali vor absenta nemotivat la votul in privinta nominalizarii pentru functia de director al SIE a lui Mihai-Razvan Ungureanu, se vor aplica sanctiuni impotriva acestora. El a precizat ca cinci parlamentari vor absenta motivat la acest vot, trei fiind cazuri medicale, iar doi sunt plecati in strainatate.
"Dupa parerea mea, absenti nu vor fi decat care au motive obiective, fie sunt bolnavi, fie sunt netrasportabili, fie unul, doi sunt plecati in strainatate. (...) Daca vor absenta nemotivat (n.r. ar putea fi sanctionati). Nu am niciun fel de motive sa cred ca vor fi absenti nemotivat", a spus Orban, conform Hotnews.
El a subliniat ca PNL poarta discutii cu celelalte grupuri cu privire la votul in cazul lui Ungureanu."Capacitatea de a obtine majoritatea sta in puterea noastra de a-i convinge pe parlamentarii neafiliati, din grupul minoritatilor si din grupul democrat-popular cu care purtam discutii si negocieri. Va depinde si de mobilizare, mobilizarea, pe de-o parte, PNL, UDMR, UNPR versus PSD, PC, PLR. (...) Ne-am exprimat disponibilitatea de a discuta chiar la nivelul grupului, daca ne invita pe mine, pe candidat - Mihai-Razvan Ungureanu, la sedinta grupului democrat-popular, participam cu cea mai mare placere", a spus Orban.
Liviu Dragnea: PSD nu sustine numirea lui Ungureanu la SIE
Coordonatorul politic al PSD Liviu Dragnea a declarat luni, inaintea sedintei conducerii PSD, ca social-democratii nu il pot vota pe Mihar Razvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informatii Externe si ca un vot in favoare ar fi foarte greu de motivat. "Nu ii putem da votul lui Mihai Razvan Ungureanu, ar fi foarte greu pentru un pesedist sa motiveze acest lucru", a declarat Dragnea, conform Hotnews.