Pe aceeași temă
„La nivelul Ministerului Muncii doamna ministru construieşte o echipă care să evalueze toate lucrurile injuste, anormale, care există în legislaţia în domeniul pensiilor, care sunt foarte multe. Vrem să pregătim în mod serios şi în baza unei analize pe termen mediu şi lung a sustenabilităţii sistemului de pensii (…) vrem să pregătim un proiect de lege care să repare toate aceste inechităţi”, a declarat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat că analiza marilor probleme din sistemul public de pensii, anunțată de premierul Ludovic Orban, se va încheia „la sfârșitul lunii ianuarie sau jumătatea lunii februarie 2020”.
„Va fi un inventar, o diagnoză a celor mai importante probleme din sistemul de pensii. Vreau să înțeleg magnitudinea problemelor generate de actuala legislație și de modul în care a fost pusă în practică legislația. Vom avea discuții cu pensionarii – sunt mii de sesizări de la ei -, cu casele de pensii, cu asociațiile, cu partenerii și la final vom avea această analiză”, a declarat Violeta Alexandru citată de G4Media.ro.
Declarația premierului Orban vine pe fondul programatei creșteri a pensiilor publice cu 40% din septembrie anul viitor, ca urmare a intrării în vigoare a legii pensiilor elaborate de PSD. Comisia Europeană, dar și numeroși analiști au avertizat că o asemenea creștere poate pune o presiune mult prea mare pe buget, dar președintele și premierul au anunțat în repetate rânduri că vor respecta creșterile votate de Parlament.
Prim-ministrul a vizitat marţi Ability Hub, un centru care asistă persoane cu dizabilităţi să îşi găsească un loc de muncă. În acest context, preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, Daniela Tontsch, a vorbit despre problema îngheţării pensiilor persoanelor cu dizabilităţi.