Luni, consultari politice la Cotroceni. PNL va sustine votul prin corespondenta si alegerea primarilor in 2 tururi. PLR-ul lui Tariceanu nu a fost invitat

M. B. | 19.04.2015

Pe aceeași temă

La consultările pe care președintele Klaus Iohannis le va avea luni cu partidele parlamentare, PNL va susține ideea alegerii primarilor în două tururi de scrutin și votul prin corespondență, iar PLR nu va participa, pentru că nu a fost invitat.

 

Șeful statului a chemat partidele parlamentare la consultări politice pe două teme: stadiul legislaţiei electorale şi procedurile parlamentare de încuviinţare a cererilor justiţiei.

 

Din delegația PNL va face parte doar un copreședinte, Vasile Blaga, deoarece Alina Gorghiu se află la Adunarea Parlamentară a NATO, care se desfăşoară în SUA, scrie Mediafax. Vor mai merge la Cotroceni prim-vicepreşedinţii Cătălin Predoiu şi Ludovic Orban, vicepreşedintele Mihai Voicu şi cei doi lideri care ocupă poziția de secretar general - Marian Petrache şi Gheorghe Flutur.

 

Potrivit unei declarații a Alinei Gheorghiu, va susține ideea alegerii primarilor în două tururi de scrutin, adoptarea legislației pentru votul prin corespondență și va cere rediscutarea proiectului de lege privind finanţarea partidelor politice şi a campaniei electorale. „E important să adoptăm acest proiect de lege în această sesiune parlamentară”, a declarat pentru Mediafax Alina Gorghiu.

 

PSD, la fel ca și UNPR, vor expune la Cotroceni argumentele în favoarea alegerii edililor într-un singur tur.

 

De pe lista partidelor invitate lipsesc PPDD (care a rămas fără parlametari, după ce aceștia au migrat spre alte formațiuni), şi Partidul Liberal Reformator (PLR).

 

Tăriceanu, dezamăgit

 

„Am aflat cu regret din presă că Partidul Liberal Reformator nu se află pe lista partidelor invitate la Cotroceni de președintele României în vederea unor consultări pe teme legislative. Regretul meu este amplificat de faptul că parlamentarii PLR își fac datoria în cadrul Legislativului pentru a asigura o stabilitate politică actualului Cabinet, miniștrii PLR contribuie în mod semnificativ la acțiunea eficientă a Guvernului", declară  într-un comunicat Călin Popescu Tăriceanu, președintele PLR.

 

Șeful Senatului este dezamăgit cu atât mai mult cu cât, se spune în comunicat,  PLR, deşi nu a participat la alegerile din 2012, este reprezentantul legitim al electoratului PNL, trădat de vechii liberali prin mariajul cu PDL.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22