Lupta lui Dragnea cu protocoalele:cere IJ sa constate ca DNA le-a folosit in dosarele lui

Redactia | 12.09.2018

Centrul Independent Media dezvăluie că liderul PSD, Liviu Dragnea, a cerut pe 23 august Inspecției Judiciare să se sesizeze că în toate cele trei dosare penale deschise de DNA pe numele său procurorii au colaborat cu SRI în baza protocolului încheiat cu SRI în anul 2009, scrie jurnalistul Ovidiu Vanghele.

Pe aceeași temă

 

 

Potrivit sesizării, Dragnea susține că procurorii s-au folosit de protocolul încheiat între Ministerul Public și SRI în 4 februarie 2009 în toate cele trei dosare în care a fost sau este cercetat penal. În consecință, acesta cere inspecției judiciare să verifice „aspectele” pe care le-a sesizat și să dispună „măsurile legale pentru remedierea aspectelor de nelegalitate sesizate”, scrie Centrul Independent de Media

 

Sesizarea depusă de Liviu Dragnea la Inspecția Judiciară poate fi citită aici.

 

Dragnea  menționează în sesizare dosarul ”Referendumul”, în care a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, în care a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, și dosarul TelDrum, în care este acuzat de fraudarea banilor europeni.

 

Solicitarea trimisă de liderul PSD Inspecției Judiciare vine în contextul presiunilor făcute de Liviu Dragnea asupra Guvernului pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență privind anularea protocoalelor cu SRI și a efectelor acestora (detalii aici). Atât ministrul Justiției, Tudorel Toader, cât și premierul Viorica Dăncilă au ignorat însă până acum avertismentele liderului PSD. Șefa Guvernului a vorbit săptămâna trecută despre ”necesitatea unui moment T zero cu desecretizarea tuturor protocoalelor”, nu despre anularea efectelor acestora (detalii aici). La rândul său, Tudorel Toader a anunțat pe 1 august că va propune Guvernului o Ordonanță de Urgență privind modificarea condițiilor de revizuire a sentințelor definitive pronunțate în dosare făcute pe baza protocoalelor, dar nu făcut nimic în acest sens până acum.

 

În schimb, la presiunile publice ale lui Liviu Dragnea, pe 5 septembrie Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență cu dedicație pentru ca actualii șefi ai Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru și Gheorghe Stan, să își poată păstra funcțiile. Inspecția Judiciară este arma folosită de alianța PSD-ALDE pentru a controla corpul magistraților. Potrivit informațiilor G4Media.ro, OUG-ul nu are avizul CSM. Există cel puțin două decizii ale CCR care consacră obligativitatea avizului. Problema este că singura instituție care poate sesiza CCR că OUG-ul nu are aviz CSM este Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.

 

(F

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22