M10: Atentatele inseamna barbarie versus civilizatie. Valorile europene trebuie aparate

Iulian Popescu | 15.11.2015

Atentatele de la Paris au avut ca scop atacarea valorilor europene și a principiilor care stau la baza Uniunii, valori ce vor trebui apărate de toți 500 de milioane de cetățeni europni, acesta fiind răspunsul corect la atacurile de vineri, transmite M10, printr-un comunicat.

Pe aceeași temă

 

Vă prezentăm integral comunicatul M10:

 

“Suntem, cu toată fiinţa, alături de poporul francez şi plângem împreună cu el. Dumnezeu să îi odihnească pe morţi şi să aline durerea familiilor!  

Atentatele de la Paris înseamnă crimă versus viaţă, barbarie versus civilizaţie, anarhie contra valori.

Atentatele de la Paris urmăresc să ne înrăiască și să ne învrăjbească. Trebuie să rezistăm!  Aceasta nu este o confrutare a religiilor, ci a valorilor. Europa trebuie să se reculeagă, să îşi afirme răspicat principiile şi să condiţioneze calitatea de cetăţean european de aderarea la valorile europene. Avem urgent nevoie de un “spaţiu Schengen” al valorilor, de o identitate comună. Comunităţile există numai prin valori.

Suntem fermi în asumarea valorilor noastre: libertate, democraţie, pluralism şi respect pentru demnitatea umană şi suntem conştienţi de faptul că acesta este momentul în care ele sunt testate.  

Suntem 500 de milioane de oameni angajați într-un proiect greu și vizionar. Proiectul Uniunii Europene trebuie să fie reformat, dar trebuie să continue. Toţi cetăţenii europeni, indiferent de etnie şi credinţă, trebuie să se strângă în jurul valorilor europene. Trebuie să fim pregătiţi să apărăm aceste valori împotriva celor care vor să le distrugă.  

Toleranţa faţă de intoleranţi este slăbiciune şi nu este generozitate.  Este disoluţia toleranţei pe care este bazată democraţia şi cultura Europei. Alinierea la valori comune nu este totalitarism, ci afiliere.

Viaţa şi civilizaţia înving până la urmă.  Pentru victorie, este nevoie de voinţa şi acţiunea noastră împotriva crimei, barbariei şi intoleranţei.”

 

***

 

"Bilanțul provizoriu și în evoluție" al atentatelor de la Paris arată că s-au înregistrat 129 de morți și 352 de răniți, a declarat sâmbătă procurorul Parisului, François Molins.

 

Din numărul total de 352 de răniți, 99 se află în stare foarte gravă. 

 

 

UPDATE: Cronologia tragediei (Reuters):

Vineri, 13 noiembrie:

 

orele 21:20 — Un atacator sinucigaș detonează o centură explozivă în apropierea uneia dintre porțile Stade de France, în cartierul Saint-Denis (nordul Parisului), unde președintele Franței și șeful diplomației germane urmăreau meciul amical de fotbal dintre selecționatele celor două țări. În explozie și-a pierdut viața un trecător, precum și teroristul kamikaze.

 

orele 21:25 — În arondismentul XX al Parisului, la intersecția străzilor Bichat și Alibert, bărbați înarmați au deschis focul asupra clienților aflați pe terasele barului "Le Carillon" și a restaurantului "Petit Cambodge", ucigând 15 persoane și rănind grav 10.

 

orele 21:30 — În afara Stade de France, un al doilea atacator kamikaze detonează bomba pe care o avea asupra sa, pierzându-și viața.

 

orele 21:32 — Mai mulți indivizi deschid focul în fața barului "A La Bonne Biere", situat la intersecția străzilor Fontaine au Roi și Faubourg du Temple, în arondismentul XXI, ucigând cinci oameni și rănind grav opt.

 

orele 21:36 — Bărbați înarmați ucid 19 persoane care se aflau pe terasa restaurantului "La Belle Equipe" de pe Rue de Charrone. În atac au mai fost răniți grav nouă oameni.

 

în jurul orelor 21:40 — Un atacator sinucigaș se aruncă în aer în interiorul restaurantului "Le Comptoir Voltaire" de pe bulevardul Voltaire, situat tot în arondismentul XXI, rănind grav o persoană.

 

orele 21:40 — O mașină se oprește în fața sălii de concerte din Bataclan. Mai mulți bărbați înarmați intră în sală, în timpul unui concert susținut de formația americană de rock Eagles of Death Metal, și deschid focul la întâmplare în direcția mulțimii, ucigând 89 de oameni și rănind mulți alții. Atacatorii fac referiri la situația din Siria și Irak.

 

orele 21:53 — Un al treilea atacator sinucigaș se aruncă în aer în apropiere de Stade de France.

 

Sâmbătă, 14 noiembrie:

 

orele 00:20 — Forțele de securitate franceze dau asaltul asupra sălii de concerte din Bataclan, în încercarea de a-i elibera pe cei aflați înăuntru. Trei atacatori sunt uciși: unul este împușcat de forțele de ordine, iar alți doi se aruncă în aer, detonându-și centurile explozive pe care le aveau asupra lor.

 

CITIȚI ȘI: LIVE: 129 morti si 352 raniti. Franta declara razboi Statului Islamic. Vom distruge jihadistii

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22