Măsuri ANTISEMITE la Doneţk. Evreii, obligaţi să se înregistreze şi să plătească O TAXA. John Kerry: Acest lucru este mai mult decât inacceptabil şi intolerabil

D.g. | 18.04.2014

Pe aceeași temă

Activiştii proruşi din regiunea ucraineană Doneţk îi obligă pe evrei să se înregistreze şi să plătească o taxă pentru această procedură, relatează publicaţiile Novosti Donbassa şi The Jerusalem Post, scrie Gandul.

Potrivt reprezentanţilor comunităţii evreieşti de la Doneţk, trei bărbaţi "cu feţele acoperite", fluturând un steag rus, au distribuit joi pliante prin care informează că "evreii cu vârsta de peste 16 ani trebuie să se prezinte până pe 3 mai la administraţia locală pentru a se înregistra".

De asemenea, evreii sunt obligaţi să achite o taxă de 50 de dolari (aproximativ 36 de euro) şi să prezinte documente privind religia lor, componenţa familiei şi bunurile pe care le deţin.

"Dacă evreii refuză să se înregistreze, atunci cetaţenia lor va fi retrasă, bunurile vor fi confiscate, iar ei înşişi vor fi deportaţi", menţionează activiştii, care la 7 aprilie au proclamat "Republica de la Doneţk" şi au ocupat toate instituţiile regionale.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a apreciat, joi seara, că aceste măsuri antisemite sunt "intolerabile şi groteşti".

"Acest lucru este mai mult decât inacceptabil şi intolerabil. Este grotesc", a afirmat Kerry, în cadrul unei conferinţe, după acordul la care s-a ajuns în timpul reuniunii de la Geneva.

Joi, reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, UE şi Statelor Unite au ajuns la un acord pentru detensionarea situaţiei din Ucraina, în primul rând prin pentru dezarmarea "grupurilor ilegale", o referire la miliţiile proruse, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Ulterior, Statele Unite au îndemnat Rusia să se asigure că miliţiile proruse din Ucraina depun armele şi părăsesc instituţiile ocupate, avertizând Moscova cu noi sancţiuni dacă aceste propuneri nu se vor concretiza.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22