Măsurile Guvernului Ponta agită spiritele la Budapesta. Ambasadorul maghiar convocat la MAE

B. N. | 17.05.2012

Pe aceeași temă

În cursul săptămânii trecute, secretarul de stat de la Ministerul de Externe ungar, Zsolt Nemeth, a  caracterizat unele dintre noile legi din România, printre care Legea electorală şi cea a minorităţilor,  ca fiind „un motiv de preocupare“ pentru statul maghiar. Printre motivele de îngrijorare, Nemeth a enumerat şi situaţia de la UMF Tg. Mureş.

El a amintit că în ultimii ani, relaţiile româno-ungare au fost caracterizate de respect reciproc şi de recunoaşterea reciprocă a intereselor, ceea ce a dus la numeroase proiecte de succes şi că ar fi o greşeală „dacă această evoluţie promiţătoare a relaţiilor ungaro-române ar lua sfârşit, şi ar fi o greşeală nu doar în ce priveşte cele două ţări, ci ea ar afecta, de asemenea, stabilitatea Europei Centrale, creşterea şi prosperitatea“.

Diplomaţia română a criticat eforturile Ungariei de a organiza reînhumarea osemintelor scriitorului maghiar Jozsef Nyiro în oraşul natal al acestuia, Odorheiu Secuiesc.

Ministerul Român de Externe l-a convocat pe ambasadorul maghiar la Bucureşti pentru discuţii pe acest subiect. Nefiind prezent, ambasada a fost reprezentată de consilierul politic al misiunii diplomatice la Bucureşti maghiare, Adam Balazs.

Acesta a precizat că guvernul de la Budapesta consideră reînhumarea o dovadă de respect faţă de cel decedat, precum şi un eveniment cultural, iar guvernul său este deschis cooperării cu noul executiv român şi aşteaptă cu nerăbdare o astfel de colaborare.

Agenţia de presă MTI relatează că una dintre primele măsuri ale noului guvern român a fost de a împiedica înfiinţarea unei secţii maghiare la UMF din Târgu Mureş. Reprezentanţi ai guvernului au afirmat, de asemenea, că sistemul de reprezentare proporţional va fi eliminat, trecându-se la votul uninominal pur, şi au precizat că Legea minorităţilor din România va fi adoptată fără capitolul privind autonomia culturală.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22