Pe aceeași temă
Anuntul a fost facut chiar de Monica Macovei pe pagina ei de Facebook:
" Am câștigat definitiv procesul cu Antena 3 și colaboratorii acestui post TV, care au mințit atunci când m-au acuzat în mod fals că aș fi anchetat oameni la Mineriada din 1990.
Roncea și Radu Tudor sunt acum obligați de instanță să șteargă din postările lor textele mincinoase despre mine, indicate explicit de instanță, iar Gâdea și Antena 3 trebuie să îmi plătească daune morale.
În realitate, am făcut exact opusul: am ajutat manifestanții din Piața Universității, am refuzat să anchetez sau să arestez manifestanți și am cerut să fie eliberați, am cerut cercetarea penală a polițiștilor și procurorilor care au reținut și arestat ilegal demonstranți din Piață și am emis, ca procuror, soluții de nevinovăție pentru oameni arestați ilegal în iunie 1990, până când mi s-a interzis accesul la aceste dosare.
Acesta este adevărul, iar instanța mi-a dat dreptate. Nu mai credeți minciunile Antenei 3! Nu vă mai lăsați manipulați de minciunile Antenei 3!
Antena 3 și colaboratorii trustului condamnatului Voiculescu nu vor să spună adevărul, ci împroașcă cu minciuni în funcție de interesele lor și ale patronului lor aflat în închisoare pentru că a furat banii românilor.
Reaua-credință a acestora era evidentă, pentru că, încă din anii 90, în spațiul public existau informații corecte privind activitatea mea în legătură cu Mineriada din 13-15 iunie 1990, care dovedesc exact contrariul celor afírmate de colaboratorii turnătorului Voiculescu. Cu alte cuvinte, au știut că mint atunci când m-au acuzat în mod fals."
In finalul postarii sale Monica Macovei face si o trimitere pentru a afla adevarata ei pozitionare fata de mineriada si demersurile reale facute de ea:
" Mai multe informații despre evenimentele din 13-15 iunie 1990, constatările mele privind ilegalitățile comise de unii procurori și polițiști în iunie 1990 și cererea adresată procurorului general de a finaliza ancheta privind Mineriada din 13-15 iunie pot fi recitite pe blogul meu"