Macovei se gandeste sa paraseasca PDL daca se continua promovarea unor oameni cu probleme de integritate. "Imi dau o limită de timp"

Fara Autor | 04.10.2011

Pe aceeași temă

Nerespectarea criteriilor de integritate în desemnarea unor colegi de partid în funcţii, precum numirea lui Gheorghe Iancu ca Avocat al Poporului, constituie unul din motivele principale pentru care europarlamentarul PDL Monica Macovei se gândeşte să părăsească partidul.





În cadrul unei emisiuni la B1Tv, eurodeputata a sugerat că limita de timp până la care este dispusă să rămână în partid ar cam fi expirat. Ea a lăsat să se înţeleagă că rămânerea sa în PDL este condiţionată de deznodământul unor bătălii pe care le duce cu unele persoane din partid.





"Eu îmi duc bătăliile, îmi dau o limită de timp. Eu personal îmi impun nişte limite de timp", a spus Macovei, referindu-se la o posibilă părăsire a PDL. Fostul ministru al Justiţiei a evitat să dea nume, dar a subliniat că anumite personaje ar trebui să plece din partid.





"Sunt persoane care după părerea mea ar fi mai bine să plece", a declarat democrat liberal, arătându-se nemulţumită de politica partidului de a susţine persoane lipsite de competenţă şi cu probleme juridice.





Ea a dat ca exemplu numirea lui numirea lui Gheorghe Iancu în funcţia de Avocat al Poporului.





"Dacă se continuă această politică de promovare a unor oameni care nu sunt competenţi şi au probleme de integritate. Domnul Iancu nu este persoana potrivită pentru Avocatul Poporului. Am spus în BPN că nu este persoana potrivită", a spus Monica Macovei.





Europarlamentarul PDL Monica Macovei a fost cea care a cerut la începutul acestui an, colegilor de partid să aplice criteriile de integritate şi competenţă pentru promovarea în funcţii, adoptate, printr-o rezoluţie semnată de reprezentanţii a 34 de formaţiuni de centru-dreapta din Europa şi SUA.





Potrivit rezoluţiei, reprezentanţii celor 34 de formaţiuni politice de centru-dreapta şi organizaţii ale societăţii civile afiliate acestora din Europa şi Statele Unite ale Americii îşi asumau public două obiective majore privind reforma lor instituţională: adoptarea unor criterii de integritate şi profesionale pentru promovarea resurselor umane în interiorul partidelor şi numirea în funcţii publice şi crearea unor mecanisme funcţionale, eficiente pentru implementarea acestora.





Documentul mai recomanda adoptarea unor coduri etice privind standardele de admitere în partid şi întreaga carieră politică, şi crearea unor comitete independente pentru implementarea acestora, formate din membri aleşi de congrese, fără funcţii executive la nivel de partid.





Ulterior, împreună cu europarlamentarul Cristian Preda şi deputatul Sever Voinescu, a promovat în interiorul PDL necesitatea creării unui astfel de cod etic care să conţină o serie de criterii de integritate pentru numirea persoanelor în funcţii de răspundere la nivel instituţional. La Congresul PDL, Macovei nu a reuşit însă să obţină decât promisiunea înfiinţării unei comisii injterne care să lucreze la proiectul acedstui cod, după care pe această iniţiativă s-a aşternut praful.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22