Pe aceeași temă
Liderul de la Elysee va ajunge în jurul orei 19:00 pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, unde va fi întâmpinat de premierul Nicolae Ciucă.
Apoi va avea o întâlnire privată cu militarii francezi staționați la baza din județul Constanța. Vizita în România e doar începutul turneului est european al președintelui francez.
Emmanuel Macron, înainte de plecare: În această seară voi fi în România, pentru a-i susține în numele vostru (al cetățenilor francezi – n.red.) pe soldații noștri, desfăsurați acolo de mai multe luni. Este angajamentul pe care l-am luat.
Franța este prezentă acolo de mai multe luni, mobilizată în cadrul NATO, pentru a proteja frontiera noastră comună, în estul Uniunii Europene și pentru a evita o extindere a războiului aflat acum în desfășurare în Ucraina.
Este un moment istoric, trăim vremuri istorice. Războiul din Ucraina are efecte pe care Franța a făcut tot ce a putut ca să le evite, împreună cu restul Europei ne-am angajat să stăvilim haosul. Haos geopolitic, având pentru prima oară un război de o asemenea amploare pe continentul nostru, implicând o putere nucleară. Haos economic, prin perturbarea economiei mondiale și pericolul unei crize alimentare în sudul și estul Mediteranei.
Premierul Nicolae Ciucă îl întâmpină astăzi, la ora 19:00, pe preşedintele francez Emmanuel Macron la sosirea în România, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, vine astăzi în România. El va merge la Baza militară Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, acolo unde se află militarii francezi care pregătesc Grupul de Luptă NATO din România. Mâine va ajunge acolo și președintele României.
Este primul turneu al preşedintelui francez în sud-estul Europei, direct afectat de invazia Rusiei în Ucraina.
Președintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri pe omologul său francez, Emmanuel Macron, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Cei doi șefi de stat vor avea convorbiri oficiale și se vor întâlni cu militarii români, francezi și din celelalte țări aliate care se află pe teritoriul României în cadrul efortului aliat de întărire a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic.
Vizita președintelui Franței are loc pe fondul unui dialog politic bilateral intens și în cadrul oferit de Parteneriatul Strategic dintre cele două țări, precum și de cooperarea strânsă în plan european și internațional. La acestea se adaugă și decizia recentă a Franței de a fi națiune-cadru pentru Grupul de luptă aliat din țara noastră și de a participa cu trupe la acesta, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.