MAE: Cinci români morţi, iar alţi trei au fost răniți într-un accident produs lângă Viena

E.b. | 10.09.2017

Cinci cetățeni români au murit iar alți trei au fost răniți într-un accident care a avut loc lângă Viena, informează un comunicat de presă al MAE.

Pe aceeași temă

 

...Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în  vederea obţinerii unor informaţii suplimentare referitoare la circumstanţele producerii accidentului, a stării de sănătate a persoanelor rănite, dar şi pentru confirmarea identităţii acestora, se arată într-un comunicat MAE.

 

Conform datelor obţinute până la acest moment, în accident a fost implicat un microbuz  înmatriculat în România, la bordul căruia se aflau 8 cetăţeni români.

 

Cinci cetăţeni au decedat iar trei au fost răniţi, dintre care doi se află în stare gravă. 

 

Persoanele rănite au fost transportate de urgenţă la spital  pentru îngrijiri medicale.

 

În acest sens, o echipă consulară mobilă din cadrul misiunii diplomatice se deplasează la spitalul unde se află internaţi cetăţenii români, pentru a obţine detalii cu privire la starea de sănătate a acestora şi pentru a acorda asistenţă consulară.

 

Misiunea diplomatică română sprijină familiile persoanelor decedate în vederea eliberării certificatelor de deces și a repatrierii trupurilor neînsufleţite.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22