MAE, după atacurile Budapestei: Ungaria nu și-a asumat investițiile necesare pentru BRUA

Dora Vulcan | 30.06.2018

MAE a reacționat sâmbătă la declarațiile ministrului de externe ungar care s-a plâns de România la Washington în legătură cu exploatarea gazelor dn Marea Neagră.

Pe aceeași temă

 

 

 

Ministerul Afacerilor Externe avertizează că ”vehicularea unor informaţii incorecte în ce priveşte România vine în contradicție cu spiritul Parteneriatului strategic încheiat între România și Ungaria şi al relațiilor bilaterale de cooperare, respect și încredere reciprocă fireşti dintre două state europene, membre UE şi NATO”, spune MAE într-o precizare remisă presei sâmbătă dimineață. 

 

Reacția MAE survine declarațiilor făcute de șeful FGSZ (compania maghiară de stat care transportă gazele), Kristof Terhes, care a spus miercuri, la București, că gazele din Marea Neagră vor ajunge în Ungaria, iar de acolo în Slovacia și indirect către Austria, ceea ce ar însemna că Ungaria devine de facto centru de distribuție pentru gazele din România, remarcă G4Media.ro.. Tot oficialul maghiar a mai spus că România nu are industrie pentru a consuma gazele produse, ceea ce înseamnă că trebuie să vândă Ungariei gazul. Mesajele au fost transmise ostentativ chiar de la București, la o conferință de presă despre care oficialii români nu fuseseră informați.

 

Au urmat criticile aduse de ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, la Washington, care a acuzat joi România că ar fi încălcat acorduri bilaterale în Energie și a cerut ”presiune internațională” pentru începerea exploatării gazelor din Marea Neagră.  

 

 

Comunicatul integral al MAE român

 

Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu preocupare de declarațiile lansate recent în spațiul public, inclusiv de ministrul afacerilor externe al Ungariei, pe teme ce privesc cooperarea energetică regională și a cerut clarificări, prin Ambasada Ungariei la Bucureşti, privind motivația acestor opinii. Ministerul Afacerilor Externe consideră că vehicularea unor informaţii incorecte în ce priveşte România vine în contradicție cu spiritul Parteneriatului strategic încheiat între România și Ungaria şi al relațiilor bilaterale de cooperare, respect și încredere reciprocă fireşti dintre două state europene, membre UE şi NATO.

 

Partea ungară cunoaște, fără îndoială, foarte bine evoluțiile recente privind investițiile substanțiale făcute în România pentru asigurarea infrastructurii regionale de transport al gazelor şi modul exemplar de cooperare a autorităților române cu companiile interesate de punerea în valoare a resurselor energetice de la Marea Neagră și eforturile României de a asigura în plan regional diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale. În acest sens, Legea privind derularea operațiunilor petroliere pe mare (offshore) este pe agenda prioritară a Parlamentului României și va asigura un cadru stimulativ pentru investițiile în acest domeniu.

 

În plus, oficialii din Ungaria sunt, cu siguranţă, la curent cu dialogul frecvent și deschis între companiile naționale din România și Ungaria pe aceste teme. Reamintim părții ungare că, la sfârşitul anului trecut, entități din Ungaria au participat la procesul de rezervare a capacității de transport a gazelor naturale pentru segmentul BRUA dintre România și Ungaria. De aceea, organizarea de evenimente publice în România prin care să fie promovate idei contrare acestui spirit de cooperare este nejustificată şi inoportună.

 

Readucem în atenție anunțul public făcut de operatorul român de transport al gazelor naturale în data de 4 iunie 2018 privind lansarea construcției infrastructurii BRUA faza I pe teritoriul României, care presupune importante fonduri alocate de această companie românească pentru asigurarea conexiunii spre zona Europei Centrale. Aceste dezvoltări au loc în condițiile în care partea ungară a evitat să își asume investițiile necesare pe teritoriul său pentru completarea coridorului BRUA conform angajamentelor regionale. De asemenea, reamintim că în aceste zile, la reuniunea regională CESEC organizată sub egida Comisiei Europene, au fost salutate progresele remarcabile ale României în implementarea proiectului BRUA, fapt consemnat în Comunicatul final al reuniunii și subliniat de Comisarul european pentru energie și schimbări climatice, Miguel Arias Canete.

 

România va continua să acționeze cu bună credință pentru îndeplinirea angajamentelor sale în cadrul Uniunii Europene privind Uniunea Energetică, asigurând dezvoltarea infrastructurii de interconectare la nivel regional în domeniul gazelor naturale și va acționa cu fermitate pentru ca obiectivul diversificării surselor de aprovizionare cu gaze să fie îndeplinit.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22