MAE ridica alerta de călătorie în LIBIA la nivel MAXIM. Românii aflaţi în LIBIA sunt sfătuiţi să plece

P.c. | 01.08.2014

Pe aceeași temă

Alerta de călătorie în Libia a fost ridicată la nivel maxim, ceea ce înseamnă că românii aflaţi în această ţară sunt sfătuiţi să plece imediat, a anunţat, vineri seară, MAE, care analizează evoluţia situaţiei de securitate, din perspectiva menţinerii activităţii Ambasadei României la Tripoli. În contextul intensificării violenţelor din Libia din ultimul timp, mai multe ambasade au fost închise, iar personalul diplomatic a fost evacuat, relateaza Mediafax.

 

Având în vedere evoluţia îngrijorătoare a situaţiei de securitate din Libia, Ministerul Afacerilor Externe a ridicat alerta de călătorie la nivel maxim (Pericol major - Părăsiţi imediat zona sau ţara!)", se arată în comunicatul Ministerul de Externe.

 

MAE precizează că va continua "să analizeze cu atenţie evoluţia situaţiei de securitate din Libia, inclusiv din perspectiva menţinerii activităţii Ambasadei României la Tripoli"."Pentru moment, Ambasada României rămâne operaţională şi acţionează în direcţia acordării asistenţei şi protecţiei consulare cetăţenilor români aflaţi încă pe teritoriul Libiei", mai informează Ministerul.

 

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă ferm cetăţenilor români să evite orice fel de călătorie în Libia.

 

Ziarul italian Il Messaggero a scris, vineri, că Ambasada României este printre puţinele misiuni diplomatice rămase deschise la Tripoli, unde confruntările între miliţii islamiste rivale s-au soldat, potrivit estimărilor, cu circa 200 de morţi, în ultimele două săptămâni. Conform unor surse diplomatice citate de presa italiană, singurele ambasade rămase deschise la Tripoli sunt cele ale României, Italiei, Maltei, Marii Britanii şi Ungariei.

 

Situaţia din Libia s-a deteriorat puternic în ultimele zile, în special în jurul aeroportului din Tripoli, unde au avut loc lupte violente între miliţii rivale, care au provocat moartea a 100 de persoane şi importante pagube materiale de la jumătatea lui iulie.

 

Confruntările, cele mai violente la Tripoli de la îndepărtarea de la putere a regimului lui Muammar Kadhafi, în 2011, au izbucnit în urma unui atac comis de o grupare armată alcătuită din combatanţi islamişti şi foşti rebeli din oraşul Misrata (la 200 kilometri est de Tripoli), care încearcă să-i alunge de la aeroport pe foştii rebeli din Zenten, vechi camarazi de arme.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22