MAE:5 romani mai sunt spitalizati in Italia.Ciolos a vizitat 3 romance ranite la cutremur VIDEO

Dora Vulcan | 30.08.2016

Premierul Dacian Ciolos, care a participat marti la funeraliile din Italia, a vizitat trei romance internate in spital dupa ce au fost ranite in cutremurul de miercurea trecuta.

Pe aceeași temă

 

 

Premierul a mai precizat ca, din informatiile pe care le are, singurul roman care mai era cautat, fiind dat disparut, a fost gasit de autoritati, informeaza Hotnews.

 

 

"Din informatiile pe care le am de astazi, si acea persoana, care fusese data disparuta, a fost identificata. Deci, nu mai avem practic persoane disparute, avem doar aceste persoane care inca sunt spitalizate", a declarat premierul adaugand ca 7 dintre romanii decedati in cutremur au fost repatriati luni.

 

 

"Maine in sedinta de guvern  o sa propun o zi de doliu pentru ei", a declarat premierul.

 

 

Ciolos a precizat ca a discutat cu romanii afectati de cutremur si le-a transmis ca "in masutra in care vin acasa o sa ii ajutam".  Potrivit premierului, multi i-au raspuns ca isi cauta acum de lucru si ca o iau de la capat.

 

 

Dacian Ciolos a mai precizat ca premierul italian Matteo Renzi se gandeste la un program amplu de consolidare a cladirilor din zonele cu risc seismic din Italia, si ca probabil ca va ridica acest subiect si la nivelul Consiliului European.

 

 

"I-am spus ca o sa sustinem si noi aceasta idee, pentru ca si pe noi ne intereseaza, si noi avem astfel de obiective acasa", a afirmat Ciolos, dupa ce a participat la funeraliile de stat organizate in memoria victimelor cutremurului din Italia.

 

 

 

Ciolos a vizitat 3 romance ranite in cutremur

 

Premierul Dacian Ciolos a declarat marti, dupa ce a vizitat trei romance internate intr-un spital din Rieti, ca starea acestora de sanatate este buna, existand posibilitatea ca una dintre ele sa fie externata in urmatoarele zile, transmite PRO TV.

 

"Am vrut sa vad cum se simt. Am avut o discutie cu medicii de aici inainte si mi-au confirmat ca toate cele trei doamne pe care le-am vizitat sunt in stare buna clinica si oricum recuperabile medical, unele pe o perioada mai lunga, altele pe o perioada mai scurta. Cred ca va fi o doamna tanara care in urmatoarele zile chiar va fi externata", a declarat premierul Ciolos la plecarea de la spitalul din Rieti, conform Agerpres.

 

Ciolos a mai spus ca le-a explicat celor trei romance care au fost deciziile Guvernului dupa cutremurul din Italia.

 

"Am stat de vorba un pic cu doamnele. Le-am explicat ceea ce am decis sa facem, ajutorul financiar pe care o sa il acordam. Le-am spus ca am decis chiar de maine sa vina un asistent social de la Bucuresti, care va sta o luna, doua, cat va fi necesar aici, ca sa ajute persoanele de la ambasada sa faca toate formalitatile necesare pentru ca oamenii sa poata intra in posesia ajutorului pe care il acordam, fiindca el, chiar daca nu e foarte semnificativ din punct de vedere financiar, (...) e foarte important sa ajunga cat mai repede", a precizat Ciolos.

 

El a mai spus ca asistenta medicala a romancelor internate este acoperita. "Mi-au explicat medicii ca atata vreme cat sunt pe teritoriul italian, lucrurile sunt in regula, asistenta medicala e acoperita", a adaugat Ciolos.

 

 

7 din ce 11 romani care au murit in Italia au fost repatriati

 

Dupa zile crunte in care i-au plans de la distanta pe cei dragi, ucisi in cutremurul din Italia, pentru rudele victimelor a sosit cel mai greu moment, cel in care sicriele cu trupurile fara viata au ajuns acasa.

 

 

Sapte dintre cei care s-au stins in urma seismului au fost repatriati marti de Ministerul Afacerilor Externe. Si peste tot, familiile indoliate i-au plans pe cei plecati din tara ca sa isi faca o viata mai buna.

 

 

 MAE: 5 romani mai sunt spitalizati

 

Ministerul Afacerilor Externe precizeaza ca a fost identificata si ultima persoana de cetatenie romana semnalata ca disparuta in urma seismului din Italia, aceasta fiind in viata. Numarul cetatenilor spitalizati este de 5. Reprezentantii Ambasadei Romaniei la Roma mentin legatura cu acestia, arata MAE.

 

Cele doua transporturi funerare cu trupurile a 7 cetateni romani, decedati in urma seismului, au ajuns in cursul zilei de astazi in Romania.

 

In urma finalizarii tuturor procedurilor, transportul funerar cu trupul neinsufletit al celui de-al optulea cetatean roman decedat in urma seismului va sosi in tara in cursul zilei de 1 septembrie 2016. Costurile de repatriere a trupurilor neinsufletite au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de urgenta aflat la dispozitia ministerului.

 

 

***La Amatrice au avut loc marti funeralii de stat, pentru 37 dintre cele 292 de victime, ale cutremurului de saptamana trecuta. La ceremonie au luat parte si premierul Romaniei, Dacian Ciolos, si Ministrul Muncii, Dragos Paslaru, alaturi de seful statului italian, Sergio Mattarela, si premierul Matteo Renzi.

 

 

Domenico Pompili, episcop de Rieti, a oficiat ceremonia in fata a doar 37 de sicrie dintre cei decedati la Amatrice. Restul trupurilor neinsufletite au fost duse la Rieti, sau la Roma la decizia rudelor acestora, avand in vedere ca multi dintre ei erau turisti care locuiau in capitala.

 

 

Pe esplanada a fost instalata o uriasa structura alba pentru a oficia slujba la care au asistat locuitorii din Amatrice, printre care si multi sinistrati instalati in corturi in afara orasului.

 

 

Din motive de securitate s-a propus initial pentru serviciul funerar zona din apropierea aeroportului din Rieti. Dar primarul orasului Amatrice, Sergio Pirozzi, a cerut guvernului sa nu mai provoace suferinta "unei populatii devastate de durere", obligand oamenii sa mearga departe de locul unde s-au prapadit rudele lor.

 

 

Dupa protestele locuitorilor din Amatrice, premierul Renzi a asigurat ca funeraliile vor avea loc aici, deoarece asa este firesc si "sacrosanct".

 

 

 

 

 

 

 

 

7 din ce 11 romani care au murit in Italia au fost repatriati

 

Dupa zile crunte in care i-au plans de la distanta pe cei dragi, ucisi in cutremurul din Italia, pentru rudele victimelor a sosit cel mai greu moment, cel in care sicriele cu trupurile fara viata au ajuns acasa.

 

Sapte dintre cei care s-au stins in urma seismului au fost repatriati marti de Ministerul Afacerilor Externe. Si peste tot, familiile indoliate i-au plans pe cei plecati din tara ca sa isi faca o viata mai buna.

 

Steluta Novac din Zorleni, judetul Vaslui, se va intoarce acasa pentru totdeauna. Romanca de 47 de ani venise acasa chiar in aceasta vara ca sa-si vada parintii si a plecat inapoi in Amatrice impacata ca i-a lasat pe toti bine. Ingrijea in Italia o batrana, iar din banii castigati astfel le trimitea parintilor, surorii si nepotilor ca sa suporte mai usor greutatile din Romania.

 

Vasile Tudor, vecin: "Luna trecuta a fost acasa. I-am ajutat ca au luat o masina de lemne de la niste cetateni si a spus ca fata i-a dat banii. I-a ajutat. Ea s-a dus sa ajute batranii, ca au 80-90 ani, mama si tata. A plecat, sarmana. Nu a fost casatorita, a fost cuminte de mica, sta la 3 case de noi, ne pare foarte rau. dzeu sa o ierte, sa ii fie tarana usoara."

 

Toti spun ca Steluta era o femeie de o bunatate rara. Ajuta pe toata lumea. Acum o asteapta sa isi ia ramas bun. "Dumnezeu sa te ierte, Steluta! Nu te vom uita! Zorleniul te plange!" - a scris cineva pe Facebook. Italienii care au gasit-o sub daramaturi. Biata de ea a murit pe pat, cu buletinul in mana.

 

Stela Botezatu, nasa Stelutei: "Un copil cuminte, la doi oameni cuminti. Ea ii intretinea. tatal avea pensie, mama ei casnica. Fata i-a fost de ajutor. Mai mult de atat nu se poate, mai dureros, sa iti pierzi un copil. Tu, batran, astepti ceasul asta, dar sa astepti sa iti ingropi copilul, va dati seama ce greu e."

 

Pregatiri de inmormantare se fac si in Asau, judetul Bacau. Familia a sperat zile intregi ca Elena Olaru va fi gasita in viata. Oamenii au fost insa anuntati ca femeia de 68 de ani s-a prapadit. Si ea ingrijea o batrana in Amatrice ca sa le fie mai usor sotului si fiicei ei. Acum cei doi sunt sfasiati de durere.

 

Mihai Olaru, sotul femeii: "Fata a recunoscut-o dupa sac, poza, dupa haine, era numai in capot. Nu mai e nici urma de speranta. De atatea zile, va dati seama."

 

Rodica Sorogeanu, vecina femeii: "O femeie extraordinar de buna, o voi plange mereu. De cate ori am avut nevoie, eu sunt singura, ma ajuta, o plangem si ne pare foarte rau."

 

In timp ce oamenii nu isi revin din soc, premierul Dacian Ciolos a convocat o sedinta extraordinara de Guvern

 

Dacian Ciolos, premier: "Acordam ajutoare de urgenta pentru rudele persoanelor decedate. Totodata, vom asigura sprijin si pentru rudele celor care se deplaseaza din Romania in Italia pentru a ajuta persoanele care au fost afectate de aceasta catastrofa. Avem, totodata, un ajutor specific pe care-l propunem pentru copiii care au ramas orfani", transmite PRO TV.

 

Cate 6 mii de euro vor lua copiii ramasi orfani in urma cutremurului, cum este fiul Aureliei Daogaru, care a pierit impreuna cu sotul ei italian. 1000 de euro vor primi rudele fiecarei persoane decedate, iar cheltuielile de spitalizare pentru romanii raniti vor fi acoperite in totalitate. La randul lor, romanii ale caror case au fost distruse peste 50 la suta vor incasa cate 10 mii de euro in timp ce familiile care stateau in chirie vor beneficia de 3.000 de euro.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22