Pe aceeași temă
Curtea de Apel Pitești este prima instanță importantă care votează pentru menținerea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție. In total sunt 15 curți de apel, iar in circumscripția lor funcționează tribunale și tribunale specializate. In circumscripția Curții de Apel Pitești funcționează instanțele din Argeș și Vâlcea, conform Ziare.com.
Magistrații au discutat miercuri cele patru teme majore pentru Justiție, cu care au fost consultați de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, printre care pensionarea anticipată a magistraților sau soarta Sectiei Speciale.
Este vorba de o consultare a corpului magistratilor cu privire la modificarile facute de coalitia PSD - ALDE la Legile Justitiei.
Mai multe instante si parchete din Romania au organizat pentru miercuri, joi si vineri astfel de adunari generale pentru a raspunde intrebarilor puse de Catalin Predoiu.
In cazul pensionarii anticipate a magistratilor cu 20 de ani vechime, majoritatea a fost pentru prorogarea acestei prevederi. S-a votat si pentru abrogarea prevederii, dar nu s-a realizat o majoritate, explica sursele citate.
In cazul altei intrebari, privind durata cursurilor de la INM care sa fie de 2 ani, nu de 4 ani asa cum era modificarea PSD- ALDE, s-a realizat unanimitate.
Tot unanimitate s-a realizat si in cazul completurilor de apel formate din 2 judecatori, si nu din 3 judecatori, asa cum era modificarea realizata de PSD- ALDE.
Sursele citate de Ziare.com au explicat ca adunarea generala de la Tribunalul Cluj a votat in unanimitate desfiintarea Sectiei Speciale, mentinerea completurilor de apel formate din 2 judecatori si cursurile la INM de 2 ani. Cu majoritate a fost votata prorogarea pensionarii 20 ani.
La Judecatoria Cluj s-a votat in majoritate pentru desfiintarea Sectiei Speciale si prorogarea intrarii in vigoare a pensionarii anticipate. De asemenea, s-a votat in unanimitate pentru a mentine completurile de apel formate din 2 judecatori si cursurile la INM de 2 ani.