Pe aceeași temă
Modificarile pe care parlamentarii incearca sa le aduca la Codul Penal si la cel de Procedura Penala afecteaza lupta anticoruptie si protejeaza demnitarii cu probleme in Justitie, sustin mai multe ONG-uri.
Freedom House, Expert Forum si Centrul Roman de Politici Europene critica intentia Parlamentului de a modifica legislatia penala.
”În aceste condiții, apreciem că modificările numeroase ce vizează Codul penal, Codul de procedură penală și Statutul magistraților, propuse în marea lor majoritatea de parlamentari din arcul guvernamental, au drept scop diminuarea eficacității luptei contra corupției, precum și punerea la adăpost a demnitarilor de anumite investigații privind conflictul de interese și infracțiunile de serviciu”, se arata intr-un comunicat al Freedom House Romania, citat de Romania Libera.
ONG-urile precizeaza ca cele peste 20 de initiative legislative aflate pe ordinea de zi a deputatilor juristi nu respecte angajamentele Romaniei privind asigurarea unui cadrul legislativ stabil si de calitate in ce priveste lupta anticoruptie si integritatea.
”Freedom House România, Expert Forum și Centrul Român de Politici Europene consideră că cele peste douăzeci de inițiative legislative aflate pe ordinea de zi a Comisiei juridice a Camerei Deputaților pun sub semnul întrebării angajamente luate constant de statul român, din 2006 încoace, din momentul instituirii Mecanismului de Cooperare și Verificare. Ele nu respectă în mod evident angajamentele României de asigurare a calității și stabilității cadrului legislativ anticorupție și de integritate”, potrivit sursei citate.
Comisia juridica a Camerei Deputatilor a decis astazi sa amane analiza modificarilor la codurile penale cu patru saptamani, ceea ce implica reluarea lor doar in toamna, datorita faptului ca actuala sesiune parlamentara se incheie pe 30 iunie.
"Asa cum am anuntat de ieri proiectele cu privire la modificarea Codului penal si Codului de procedura penala se amana", a spus vicepresedintele comisiei Ciprian Nica, precizand ca termenul pana la care se amana este de patru saptamani.