Mai multi clienti politici pentru RA-APPS. Guvernul Ponta II oferă LOCUINTE DE SERVICIU şi directorilor generali, si sefilor de departamente

Fara Autor | 23.12.2012

Pe aceeași temă

Guvernul Ponta II a extins lista beneficiarilor de locuinţe de serviciu, stabilind ca din această categorie să facă parte inclusiv şefii de departamente, adjuncţii secretarilor generali şi directorii generali din administraţia centrală, potrivit Mediafax.

Modificarea a fost decisă de Guvern prin ordonanţă de urgenţă aprobată în prima şedinţă de sâmbătă, după votul de învestitură a guvernului Ponta II, potrivit Mediafax.

Ordonanţa modifică OU 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal în cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice. Locuinţele de serviciu sunt puse la dispoziţie de către Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

Persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, conducătorii instituţiilor publice din cadrul administraţiei publice centrale, şefi de departamente, directorii generali şi persoane care sunt încadrate pe funcţii din cabinetul demnitarului în cadrul autorităţilor publice vor avea dreptul la locuinţă de serviciu.

În prezent, legislaţia în domeniu stabileşte că de locuinţă de serviciu pot beneficia persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau funcţii asimilate celor de demnitate publică, secretarii generali, precum şi persoanele încadrate pe funcţii din cabinetul demnitarului în cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22