Pe aceeași temă
Manda și Maior s-au întâlnit vineri: "A fost o discuţie de o oră. Ştia, cred, în mare parte, care sunt subiectele, pentru că subiectele au apărut în spaţiul public. (...) Am spus că vom discuta şi vom aborda subiectele pe care le-am avut aduse în atenţia comisiei de cei care au venit la comisie, subiecte care sunt inclusiv în spaţiul public. Din punctul meu de vedere, ce a apărut în spaţiul public ştia destul de bine sau în mare parte, ştie la ce să se aştepte sau să răspundă, nu am discutat în detaliu niciun fel de subiect, nu am trecut în revistă vreun subiect, pentru că eu cred că aceste lucruri trebuie să le facem în cadrul comisiei", a spus Claudiu Manda, citat de Agerpres.
"Dacă pe parcurs o să mai avem lucruri de lămurit, sigur că putem să discutăm la momentul audierii partea procedurală, dacă e nevoie să fie invitat şi cu alte ocazii, dar nu cred, sau dacă putem să îi adresăm întrebări la care poate să răspundă prin corespondenţă. (...) A spus că va face şi un material pe care să îl prezinte comisiei, aşa cum a fost domnia sa şi a văzut serviciul toată perioada de când a ajuns şi până a plecat. Probabil că o să intre şi mai multe detalii, o chestiune pe care o să o vedem şi noi. (....) Nu am dezvoltat discuţii, să inventariem speţele. A fost o discuţie absolut normală. Ne-am axat pe partea aceasta de proceduri administrative privind venirea domniei sale, calendarul activităţii domniei sale la Washington, când găseşte şi noi, în cadrul comisiei, timp să putem face audierea, o discuţie normală de aproape o oră", a mai spus Manda.