Maior: Toate pozițiile oficialilor SUA au fost contrare spiritului scrisorii lui Giuliani

Redactia | 28.08.2018

George Maior a reacționat luni după ce conducerea MAE l-a convocat pentru explicații în scandalul scrisorii lui Rudolph Giuliani, despre care ambasadorul în SUA spusese mai devreme că e rodul lobby-ului făcut de penali. Maior a promis că va oferi Ministerului de Externe ”informații în mod detaliat”.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

”Precizez că cetăţeanul american amintit este o persoană privată care nu are nicio calitate oficială în statul american”, arată Maior într-un comunicat citat de G4Media.ro

 

”Condiţiile în care toate poziţiile oficiale exprimate public de reprezentanţii Statelor Unite ale Americii în ultimii ani, inclusiv în cursul acestui an, au fost contrare spiritului şi sensului mesajelor din scrisoarea atribuită domnului Rudolph Giuliani, am considerat, cu bună credinţă, că este de datoria mea, în calitate de ambasador al României, să apăr reputaţia ţării noastre în faţa unor puncte de vedere incorecte”, a mai spus Maior.

 

Declarația integrală a lui George Maior:

 

Am luat act de comunicarea de presă emisă de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la chemarea mea pentru a da explicaţii pe tema reacţiei pe care am avut-o în urma apariţiei în spaţiul public a unei scrisori atribuite unei persoane private din Statele Unite ale Americii. În acest sens, doresc să fac următoarele precizări:

 

1. Voi răspunde cu interes şi deschidere convocării Centralei MAE unde voi oferi în mod detaliat toate explicaţiile care mi se vor solicita.

 

2. În ceea ce priveşte comentariul meu pe marginea unei scrisori atribuite lui Rudolph Giuliani, precizez că cetăţeanul american amintit este o persoană privată care nu are nicio calitate oficială în statul american.

 

3. În condiţiile în care toate poziţiile oficiale exprimate public de reprezentanţii Statelor Unite ale Americii în ultimii ani, inclusiv în cursul acestui an, au fost contrare spiritului şi sensului mesajelor din scrisoarea atribuită domnului Rudolph Giuliani, am considerat, cu bună credinţă, că este de datoria mea, în calitate de ambasador al României, să apăr reputaţia ţării noastre în faţa unor puncte de vedere incorecte.

 

4. Referitor la ipoteza afectării relaţiilor bilaterale cu Statele Unite ale Americii, pentru o înţelegere corectă a substanţei relaţiilor excelente cu SUA pe care le-am construit de-a lungul timpului în folosul României, pun la dispoziţia opiniei publice scrisoarea pe care am primit-o anul trecut din partea actualului secretarului de stat Mike Pompeo, fost director al CIA, în care oficialul american remarca, printre altele, următoarele: parteneriatul extraordinar cu Statele Unite ale Americii şi conducerea excepţională pe care am asigurat-o în timpul mandatului de director al Serviciului Român de Informaţii; faptul că am avut un impact profund şi pozitiv asupra SRI şi am fost instrumental în dezvoltarea relaţiilor dintre serviciile româneşti şi americane care continuă să existe până în prezent; faptul că în timpul mandatului meu de director, SRI a devenit unul dintre cele mai profesioniste, moderne şi eficiente servicii de informaţii europene. Textul original al scrisorii în limba engleză este ataşat şi poate fi consultat integral.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22