Pe aceeași temă

Guvernul Ponta a aprobat in sedinta de miercuri actul normativ privind majorarea salariilor bugetarilor cu 8% in iunie. De asemenea, a aprobat un act normativ privind returnarea in 16 transe a banilor colectati eronat de la pensionari la asigurarile sociale de sanatate (CASS).
"Astazi, dupa cum ati putut vedea pe ordinea de zi, avem actele normative pentru implementarea deciziilor pe care le-am luat deja saptamana trecuta, referitoare la salarii, la pensii, la reorganizarea Ministerului Administratiei si Internelor, tinand cont de noua structura", a declarat premierul Victor Ponta, la inceputul sedintei de guvern, citeaza Ziare.com.
A doua crestere a salariilor, in decembrie
Ordonanta de urgenta aprobata de Guvern privind salariile bugetarilor arata ca ele vor creşte cu 8% de la 1 iunie şi cu încă 7,4% de la 1 decembrie. În nota finala a documentului se arată că impactul financiar al acestor măsuri, pentru anul 2012, este de 858,5 milioane de lei.
Potrivit documentului, brutul salariilor bugetarilor se va majora în două etape, respectiv cu 8% începând cu 1 iunie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4% începând cu 1 decembrie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Brutul salariilor profesorilor, insa, se va majora în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, suma nefiind specificata, arata Mediafax.
Pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice aflate în coordonarea Guvernului si Parlamentului, brutul salariilor se majorează fără a depăşi nivelul stabilit prin Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
Pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului si Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, potrivit proiectului.
Începând cu luna iunie 2012, drepturile prevăzute la articolul 14 din Legea urmaşilor membrilor Academiei Române şi urmaşilor membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor, indemnizaţia pentru instituirea indemnizaţiei de merit şi indemnizaţiile pentru eroii-martiri şi luptătorii Revoluţiei din 1989, se majorează cu 2,3% faţă de cat era în luna mai 2012, fără a depăşi, insa, nivelul aflat în vigoare în luna iunie 2010.
Bugetarii care au intrat sub incidenţa Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale căror venituri de natură salarială nu au fost diminuate nu vor beneficia de majorările salariale prevăzute în proiectul de ordonaţă de urgenţă.
Restituirea CASS-ului care a fost retinut ilegal din pensii
Guvernul a mai aprobat, miercuri, un act normativ care prevede restituirea in 16 transe a veniturilor retinute ilegal din pensii prin constributiile la asigurarile sociale de sanatate (CASS) pe perioada 1 ianuarie 2011-30 aprilie 2012.
În nota finala care însoţeşte documentul se arată că, în anul 2012, de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se vor pierde 286.100.000 de lei, iar anul viitor 1,24 miliarde de lei. Sumele oprite ilegal pensionarilor vor fi restituite lunar.
În baza unei ordonanţe de urgenţă adoptate în anul 2010, persoanelor cu pensii de peste 740 de lei li s-a reţinut, de la 1 ianuarie 2011, o cotă de 5,5% drept contribuţie la sănătate. În 13 martie, anul acesta, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra acestui act normativ şi a decis să se calculeze contribuţia numai la suma ce depăşeşte 740 de lei.
Din această lună, CASS-ul se va retine doar din partea de venituri care depăşeşte suma de 740 de lei.
Situatia a starnit o intreaga controversa, care a fortat Executivul sa returneze respectivele sume retinute abuziv. Astfel, la o pensie de 1.000 de lei, de exemplu, vorbim de o suma retinuta anterior in valoare de 55 de lei, o suma retinuta luna aceasta in valoare de 14 lei, suma totala de restituit fiind de 41 de lei, informeaza Evenimentul zilei.
Guvernul a stabilit ca până în 25 august 2012, se va aproba prin hotărâre graficul şi modalitatea de restituire a sumelor prevăzute, iar restituirea se va face din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi cele aparţinând sistemelor proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii.
Revenirea salariilor bugetarilor si restituirea CASS retinut ilegal de la pensionari au fost cele mai importante promisiuni ale noului guvern USL, dar si ale fostului guvern, condus de Mihai Razvan Ungureanu.
Desi atat actualii, cat si fostii guvernanti promisesera cresterea salariilor bugetarilor cu 16% de la 1 iunie, pentru a reveni exact la sumele dinainte de taierea din 2010, cifra de 8% a fost cea rezultata din discutiile cu FMI, reintregirea completa urmand sa aiba loc in decembrie.