Pe aceeași temă
.
Adrian Vasilescu sustine ca, in prezent, nu se poate estima la cat ar putea ajunge euro, insa a asigurat ca BNR va face tot posibilul sa tina in frau cursul valutar. "Urmeaza o reglare a bugetului. In buget s-a produs un cutremur, s-au daramat case, iar Guvernul trebuie sa gaseasca o solutie, sa faca niste baraci. Nu stim la cat va ajunge euro. Ceea ce stim este ca piata valutara va ramane stabila, BNR se va bate sa ramana stabila, fara sa faca insa minuni, pentru ca miracole nu se pot face in economie", a adaugat el, la Antena3.
Ministrul de Finante, Sebastian Vladescu, considera ca aceasta decizie nu este cea mai buna pentru Romania si ca este consecinta deciziei CCr care a impiedicat taierea pensiilor. Ministrul sustine ca, potrivit unor calcule anterioare, primele masuri afectau 18 milioane de romani, iar noua decizie afecteaza toti romanii. Totodata, Vladescu considera ca, data fiind situatia in tara noastra, nu se poate sa nege ca ar putea exista noi taxe marite.
"Toata lumea zice nu ar trebui sa zic ca nu stiu, dar va fi foarte greu sa facem estimarile. Cert este ca preturile vor creste. In ceea ce priveste inflatia, ea va creste cu un punct-doua. In momentul in care mareste TVA-ul in zona in care a disparut incredere, e greu sa apreciezi ce se intampla", a mai spus ministrul.
Potrivit lui Vladescu, Guvernul a discutat mai multe variante posibile, printre care si introducerea impozitului diferentiat si un impozit pe profit de 10%. "Aceasta varianta este una dintre variantele pe care le-am discutat. Guvernul a decis ca majorarea TVA este optiunea cu care mergem inainte. Personal cred ca o varianta cu impozit diferentiat care sa se aplice tuturor tipurilor de venituri, inclusiv pensiilor, regla mai mult sistemul financiar si fiscal. Dar daca reduci salariile cu 25%, e greu sa faci impozitare diferentiata. In mintea mea, cresterea TVA-ului nu este buna pentru Romania. Este ceva ce facem de nevoie pentru a asigura colaborarea cu FMI si stabilitatea bugetului", a precizat Sebastian Vladescu.
Economistii considera ca prin majorareaTVR, consumul va scadea si recesiunea se va adinci.
"Eu zic ca o politica inteleapta care sa lase putin de colo, putin de dincolo ne-ar ajuta sa iesim din aceasta situatie. Nu cred ca este bine ce se face. O sa fie mai rau decat este acum. Intai cade consumul, dupa aceea se adanceste recesiunea si cercul vicios continua. CCR a oprit taierea pensiilor, dar nu si taierea sursei de alimentare a pensiilor si s-a creat o gaura si mai mare", a precizat Ilie Serbanescu la Antena 3.
Oamenii de afaceri, care vor fi puternic afectati de majoarea TVA, sustin ca preturile vor creste cu pana la 15% ca urmare a acestei decizii. "Deja consumul este la pamant, in momentul in care nu incurajezi consumul in situatie de criza, te bagi din ce in ce mai jos. Tot cel care ia de mancare si de baut plateste acest TVA. Acest 24% mareste preturile cu 10-15% si se va rasfrange spre consum", este de parere omul de afaceri Ion Tiriac.