Pe aceeași temă
Tudorel Toader a făcut o declarație halucinantă care denotă atât implicarea sa părtinitoare în treburile Justiției dar și o încălcare a principiului independenței instituțiilor statului. De fapt, el comite o antepronunțare: el știe ce soluție va da CCR dacă va fi sesizată de Comisia 2009 împotriva lui Kovesi pentru refuzul de a se prezenta la comisie. Tudorel Toader nu o face, însă, din postura de simplu cetățean cu drept la supoziții și anticipări în baza unui comportament predictibil al instanței care se pronunță asupra constituționalității unor acte ci din postura de ministru imparțial al Justiției unei țări, din postura unui garant al acestei imparțialități. De fapt, el comite o condamnare, prin antepronunțare, în baza propriilor umori, nici măcar ascunse. O indicăție prețioasă, dacă e să ne amintim de vremurile de odinioară. Cu voie de la partid și ca flașnetă a acestuia. Mai corect spus, a condamnatului penal Liviu Dragnea:
"In public a aparut informatia ca Parlamentul va sesiza CCR sa se pronunte daca nu cumva exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament (Senat) si Ministerul Public, prin cele doua acte, procurorul general care a refuzat sa puna la dispozitie dosarul si fostul procuror general care a dat un raspuns scris, dar incomplet pentru ca nu a zis negru pe alb "am fost, nu am fost". CCR se va pronunta daca cineva, indiferent de demnitate, poate sa refuze o comisie parlamentara. In state cu democratie consolidata se prezinta in fata unei comisii si sefii de stat, pentru ca sub juramant au obligatia de a spune adevarul. Eu astept sa vad daca va fi sesizata CCR. (...) Daca se va pronunta si va spune ca a fost un conflict, vom intelege si noi ca nimeni nu e mai presus de lege, nimeni nu este in afara legii. Cred ca solutia nu poate fi decat de constatare a conflictului", a declarat Tudorel Toader la Antena 3.
Comisia de ancheta a alegerilor din 2009 i-a adresat invitatia Laurei Codruta Kovesi de a se prezenta la Parlament, insa aceasta a refuzat. Pe 27 iulie, parlamentarii din comisie i-au trimis o scrisoare care contine doua intrebari, ambele legate de prezenta acesteia acasa la Gabriel Oprea in seara turului secund al scrutinului prezidential din 2009.
"S-a votat textul final al scrisorii. Citez intrebarile din memorie: daca dansa s-a aflat la data respectiva la locul respectiv si daca da, in ce scop a fost acolo, in casa domnului Oprea. Acestea au fost intrebarile adresate de catre domnii deputati. Sunt doua intrebari trimise de catre deputati", a precizat atunci presedintele Comisiei de ancheta a alegerilor din 2009, deputatul PSD Anca Florea, citată de ziare.com.
Kovesi a raspuns, precizand ca in exercitarea atributiilor sale de serviciu sau in timpul liber nu a luat la cunostinta de implicarea unor institutii sau persoane care ar fi viciat rezulatul alegerilor.
"Va fac cunoscut ca nici in exercitarea atributiilor mele de serviciu si nici in timpul meu liber nu am luat cunostinta de situatii sau imprejurari potrivit carora in alegerile prezidentiale din decembrie 2009 s-ar implica unele autoritati publice si/sau persoane, altele decat cele prevazute de lege, respectiv in derularea procesului electoral cu consecinta vicierii rezultatului acestor alegeri", a sustinut procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, in scrisoarea transmisa Comisiei parlamentare de ancheta a alegerilor prezientiale din anul 2009.