Managerii de spitale cu datorii acumulate trei luni consecutiv vor fi destituiţi

Fara Autor | 07.06.2013

Pe aceeași temă

Managerii de spitale vor fi destituiţi în cazul în care unitatea pe care o conduc înregistrează trei luni consecutiv plăţi restante a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, măsură convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi aprobată de Guvern.

La începutul acestui an, agenţia MEDIAFAX a anunţat, prezentând scrisoarea de intenţie convenită cu FMI, că Guvernul va amenda contractele managerilor de spitale astfel încât aceştia să poată fi înlocuiţi în urma unor evaluări trimestriale, dacă spitalul înregistrează datorii pentru trei luni consecutive.

Documentul relevă totodată că, pentru a evita creşterea datoriilor din sistem, Guvernul va transfera resurse financiare de la spitale cu competenţe limitate către unităţile incluse în reţeaua spitalelor regionale de urgenţă.

Ministrul Sănătăţii explica atunci că trebuie blocată acumularea de arierate, deoarece, în caz contrar, sistemul sanitar va rămâne cu datorii.

Decizia de destituire a managerilor de spitale ale căror unităţi înregistrează datorii trei luni consecutiv a fost luată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, cu puţin înaintea reuniunii board-ului FMI privind evaluarea finalăă a actualului acord.

Conform legii, spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică, numit prin ordin al ministrului.

Managerul încheie un contract cu Ministerul Sănătăţii pe o perioadă de maximum trei ani, contract de management care poate însă înceta înainte de termen în urma evaluării anuale sau "ori de câte ori este nevoie", efectuată pe baza criteriilor de performanţă şi a criteriilor specifice stabilite prin act administrativ al conducătorilor ministerelor, inclusiv în funcţie de situaţia plăţilor restante.


sursa: mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22