Managerul de la «Sf. Maria», la DIICOT, după plângerea împotriva ministrului Sănătăţii

E.b. | 05.12.2016

Narcis Copcă, managerul Spitalului Sf. Maria, s-a prezentat luni dimineața la sediul DIICOT, în legătură cu plângerea penală depusă împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

Pe aceeași temă

 

 

"Va trebui să ne lămurim privind plecarea organelor donate din România în străinătate prin intermediul unei organizații, care de fapt era chemată, atenție, să facă un audit neoficial la Spitalul Sfânta Maria, pentru a alege dintre două centre aflate în competiție și care doresc acreditarea de transplant pulmonar, în datele de 8 și 9. Noi suntem acreditați, nu suntem în competiție sau în conflict cu nicio altă clinică. Acest audit neoficial era făcut după zicala «lupul păzește oile» pentru că această entitate este cea care a preluat organele din România", a declarat Narcis Copcă, la intrarea în sediul DIICOT, conform Agerpres.

 

Conducerea Spitalului "Sf. Maria" a anunțat, pe 23 noiembrie, că a depus o plângere penală împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru abuz în serviciu, după ce Inspecția Sanitară de Stat a făcut un control la această unitate medicală în cazul acreditării centrului de transplant pulmonar.

 

În plângerea penală se solicită organelor de cercetare "investigarea și sancționarea activităților cu caracter posibil infracțional, desfășurate de către Ministerul Sănătății prin reprezentantul său Vlad Voiculescu".

 

Potrivit sursei citate, printre consecințe se numără imposibilitatea unității medicale de "a-și desfășura obiectul de activitate pentru care a primit acreditare și fonduri", imposibilitatea de a oferi servicii de transplant pulmonar pacienților în nevoie aflați pe listele de așteptare, dar și "lipsa avizului consultativ la trimiterea pacienților în străinătate pentru a fi operați la Viena în condițiile în care Spitalul 'Sf. Maria' a primit acreditarea necesară pentru transplant". 

 

*****

 

Unele criterii de acreditare a Spitalului "Sfânta Maria” din Capitală pentru transplant pulmonar nu sunt îndeplinite, unitatea nu are laborator de analize, serviciile fiind externalizate către o firmă privată şi patru unităţi publice, circuitele pentru transportul acestor pacienţi nu sunt corespunzătoare, nu există staţie centrală de sterilizare, iar din structura spitalului lipseşte medicul infecţionist, în condiţiile în care numărul infecţiilor nosocomiale depistate şi raportate este cu 50% mai mare faţă de anul trecut, potrivit raportului Inspecţiei Sanitare de Stat, după controlul făcut la unitatea sanitară, screi News.ro.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22