Pe aceeași temă
Zeci de persoane au manifestat sâmbătă, în Piaţa Universităţii, pentru a cere adoptarea urgentă a votului prin corespondență, a transmis B1 TV.
Până acum, PSD a amânat prin toate mijloacele o astfel de lege, fiindcă majoritatea alegătorilor din diaspora sunt simpatizanți ai dreptei.
VIDEO Prezidentiale Tur II: COZI URIASE in DIASPORA. Mii de romani la Paris, Chisinau, Londra, Torino inca de la ora 7.30
O declarație făcută sâmbătă de Liviu Dragnea, șeful interimar al PSD, ar putea indica o schimbare a poziției social-democraților:
"S-a vorbit mult prea mult despre votul prin corespondență și s-a întârziat mult prea mult. Votul prin corespondență trebuie să fie adoptat rapid, având două obiective esențiale, respectiv să asigurăm drepturile fundamentale ale românilor care trăiesc în afara țării și să ne asigurăm de siguranța exercitării votului", a declarat Dragnea.
Problema votului prin corespondenţă şi a celui electronic a fost ridicată des după scandalul de la alegerile din 2014. Atunci, sute de români din străinătate nu au reuşit să voteze sau au stat ore în șir la cozi.
Comisia de Cod electoral se va întâlni, luni, cu reprezentanţii grupurilor parlamentare pentru a discuta proiectul Legii votului prin corespondenţă.
CITIȚI ȘI: Partidele parlamentare discuta cu Biroul Comisiei de Cod Electoral, luni, votul prin corespondenta