Pe aceeași temă
Tratatul lui Breivik, intitulat „2083: O declaraţie europeană de independenţă" şi publicat pe internet sub pseudonimul Andrew Berwick, este prezentat de autor drept „o carte care prezintă soluţii ideologice, practice, tactice, organizatorice şi retorice, precum şi strategii pentru toate persoanele şi mişcările patriotice." Conform lui Breivik, acesta a lucrat timp de 9 ani la proiect, începând în 2002; „primii cinci au fost folosiţi pentru crearea unei baze financiare, iar ultimii trei pentru cercetare, compilare şi scris". În total, calculează Breivik, „acest compendiu m-a costat 317.000 euro (130.000 din propriul buzunar şi 187.500 euro venituri pierdute în ultimii trei ani)". Autorul adaugă că „suma este însă mică în comparaţie cu sacrificiile făcute pentru distribuirea cărţii - adică operaţiunea de marketing". După această propoziţie, Breivik adaugă un smilie - simbol macabru, deoarece marketingul avea să conste în cele două atacuri ucigaşe care au avut loc la Oslo şi în insula Utoya.
O parte din manifestul ucigaşului este copiată din manifestul unui alt terorist celebru - Ted Kaczynski, un american supranumit „Unabomber", care între 1978 şi 1995 a condus o campanie de scrisori-capcană prin intermediul căreia vroia să atragă atenţia asupra eroziunii libertăţilor umane de către societatea modernă, tehnologizată. Tratatul lui Breivik conţine, de asemenea, reflecţiile personale ale autorului despre direcţia politică recentă a Europei, care se îndreaptă, conform lui Breivik, către islamizare, din cauza „lipsei de încredere în propria cultură" şi „fricii iraţionale de doctrine naţionaliste".
Probabil însă că pentru anchetatorii cazului cea mai interesantă parte este cea care conţine jurnalul lui Breivik, început în 2002. Acolo, acesta scrie cum şi-a procurat materialele necesare pentru construcţia bombei şi cum a obţinut, pe cale legală, armele pe care le-a folosit. În 2010, Breivik notează că a trimis aplicaţia pentru permisiunea de a cumpăra o armă semi-automată Ruger Mini 14. Pe formular, acesta a scris că are nevoie de armă pentru vânătoarea de cerbi - însă, spune el, „am fost tentat să scriu adevărul, că vreau să execut trădători marxişti şi multiculturalişti, numai pentru a vedea reacţia autorităţilor".
Breivik scrie, de asemenea, şi despre viaţa sa particulară; „mă aflu în mijlocul unui tratament cu steroizi, am un corp mai mult sau mai puţin perfect în acest moment şi sunt mai fericit ca niciodată". Deşi a avut mai multe relaţii cu femei (puse de autor pe seama fizicului său impresionant), Breivik scrie că încearcă „să evite relaţiile, pentru că ar complica planurile şi ar putea pune în pericol întreaga operaţiune". Către sfârşit, într-o secţiune intitulată „Viaţă socială şi continuarea lucrului sub acoperire", autorul menţionează că a cumpărat trei sticle de Chateau Kirwan 1979, un vin deosebit de scump; pe una dintre ele a băut-o împreună cu familia sa la petrecerea de Crăciun din 2010, iar pe alta a păstrat-o pentru un eveniment special, după cum scrie: „M-am gândit să o păstrez pentru ultima celebrare a martiriului meu, şi să o savurez alături de două prostituate de lux pe care am de gând să le închiriez înaintea misiunii".
Cererea lui Breivik de a beneficia de un proces public şi de a i se permite să poarte o uniformă în timpul acestuia a fost respinsă de autorităţi, iar presei şi publicului nu i s-a permis accesul la prima sa apariţie în faţa judecătorilor. La o conferinţă de presă care a avut loc după audierea lui Breivik, un grefier a precizat că acesta a evocat existenţa a alte două celule în organizaţia sa.
Totodată, ancheta se desfăşoară în întreaga Europă; astfel, au fost percheziţionate atât o firmă din Polonia care i-ar fi livrat lui Breivik materiale folosite pentru fabricarea bombei, cât şi casa din Franţa a tatălui său. O altă pistă duce către Marea Britanie, unde Breivik pretinde că ar fi făcut parte dintr-o organizaţie extremistă secretă, numită Ordinul Templierilor Europeni.
