Marș anti-avort în inima Ardealului, condus de-un mitropolit ortodox și-un episcop catolic

Dora Vulcan | 25.03.2018

Aproximativ 2.000 de persoane au participat, sâmbătă, la Cluj, la o manifestaţie pentru viaţă şi împotriva avorturilor, intitulată "Marşul pentru Viaţă", stabilind astfel un record față de celelalte orașe în care s-au organizat marșuri de profil dar cu o participare mult mai modestă.

Pe aceeași temă

 

 


  •  

Participanţii s-au adunat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, au susţinut discursuri şi au purtat asupra lor pancarte cu mesaje precum "Spune da vieţii copilului tău", "Există iertare şi vindecare după avort", "Fiecare copil merită o zi de naştere", "Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie".

 

Printre participanţi s-au numărat mitropolitul ortodox al Clujului, Andrei Andreicuţ, şi episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, precum şi reprezentanţi ai altor culte.

 

"Sfânta Scriptură ne spune lucrul esenţial în ceea ce priveşte viaţa. (...) Referitor la Domnul Iisus Hristos ne spune că El este viaţa. (...) Mai mult, ştim că avortul, din moment ce suprimă o viaţă, este crimă, crimă calificată. (...) Prin Moise, Domnul a dat cele zece porunci. În porunca a şasea, Domnul Dumnezeu ne spune aşa: să nu ucizi! (...) S-a constatat îmbătrânirea României, şi nu numai a României, ci a întregii lumi creştine. Toate familiile noastre tinere ar trebui să aibă câte trei copilaşi. Măcar câte trei copilaşi. Unul pentru tata, unul pentru mama şi celălalt pentru biserică şi pentru ţară", a spus, în faţa participanţilor, Andrei Andreicuţ, citat de Agerpres. 

 

La rândul său, episcopul Florentin Crihălmeanu a afirmat că primăvara este semnul vieţii.

 

"Spunem bun venit primăverii mult aşteptate, care este semnul vieţii pe care Dumnezeu ni-L oferă în fiecare an şi-L repetă pentru ca noi să înţelegem că viaţa, de fapt, îşi are originea în El şi nu în noi. (...) Mulţumim lui Dumnezeu pentru această zi însorită şi pentru viaţa pe care am primit-o fiecare dintre noi, bine ştiind că fără o bună decizie a mamelor noastre, niciunul dintre noi nu era astăzi aici", a subliniat Florentin Crihălmeanu.

 

Ulterior, participanţii au pornit într-un marş prin zona centrală a municipiului Cluj-Napoca.

 

''Marşul pentru Viaţă'' este cel mai mare eveniment pro-viaţă din cursul unui an, care se organizează în peste 300 de oraşe din România şi din Republica Moldova.

 

 

 "Marşuri ale vieţii" au avut loc sâmbătă şi în Bucureşti şi alte oraşe din ţară: mesaje anti-avort şi în favoarea familiei tradiţionale. Evenimentul "Marş pentru viaţă" a avut loc sâmbătă şi la Bucureşti şi în mai multe oraşe, participanţii declarându-se împotriva avortului şi în favoarea familiei tradiţionale şi solicitând sprijin pentru viitoarele mame, relatează News.ro.

 

 

  • Bucureşti: Marşul pentru viaţă a fost organizat de Asociaţia "Studenţi pentru Viaţă" şi s-a încheiat cu concertul Live for Life, susţinut de Aurelian Temişan

 

Participanţii, care s-au adunat în Parcul Unirii şi au plecat în marş până în Parcul Tineretului, au avut fotografii cu copii şi baloane colorate, care de altfel au decorat şi zona în care a avut loc concertul lui Aurelian Temişan.

 

Asociaţia solicită societăţii să ofere instrumente prin care să ajute femeile însărcinate, precum acordarea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizaţii, înfiinţarea de centre de sprijin pentru, unde femeile să poată beneficia, la cerere, de consiliere psihologică gratuită sau crearea posibilităţii legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate creşte copilul să îl încredinţeze spre adopţie imediat după naştere.

 

 

  • Alba Iulia: Aproape 1.000 de participanţi la „Marşul pentru viaţă”, printre care şi preoţi de diferite confesiuni

 

Aproape 1000 de persoane au participat, sâmbătă, la Alba Iulia la „Marşul pentru viaţă”, majoritatea celor prezenţi fiind tineri şi adolescenţi dar şi părinţi veniţi cu copii mici pe care îi purtau în braţe sau în cărucioare.

 

Oamenii s-au adunat, în jurul orei 15.00, în zona cetăţii din Alba Iulia, de unde au pornit pe jos într-un marş pe străzile oraşului, pe traseu câţiva tineri împărţind trecătorilor reviste şi fluturaşi cu mesaje împotriva avortului.

 

Majoritatea participanţilor la marş au fost tineri, adolescenţi şi copii, unii dintre aceştia fiind îmbrăcaţi în u tricouri albe pe care scria ”Stop avort!”.

 

Unii dintre cei prezenţi la marş au purtat pancarte cu mesaje precum: „Avortul ucide România”, „Opriţi uciderea celor nenăscuţi!”, „Noi susţinem viaţa!” sau „Copiii vor dragoste şi viaţă, nu moarte”.

 

În final, grupul de participanţi s-a oprit în Cetatea Alba Carolina, pe esplanada dintre Catedrala Ortodoxă şi Catedrala Romano-catolică, locul fiind ales simbolic în condiţiile în care la marş au participat oameni de toate confesiunile religioase.

 

Participanţii, printre care şi preoţi de diferite confesiuni religioase, au rostit, împreună o rugăciune pentru sufletele copiilor avortaţi.

 

Marşul pentru viaţă a fost organizat şi în alte localităţi din judeţul Alba precum Aiud, Blaj, Sebeş, Câmpeni şi Cugir.

 

 

  • Oradea: Peste 2.000 de participanţi la „Marşul pentru viaţă”. Au cerut referendum pentru familia tradiţională

 

Peste 2.000 de persoane au participat, sâmbătă, la Oradea, la o amplă acţiune organizată de Coaliţia pentru Familie în cadrul căreia au cerut iniţierea unui referendum naţional pentru modificarea Constituţiei astfel încât căsătoria să fie definită ca unirea dintre un bărbat şi o femeie.

 

Oamenii, unii dintre aceştia veniţi împreună cu copii mici, s-au adunat în jurul orei 14,00, în Piaţa Unirii din centrul municipiului Oradea. Participanţii s-au rugat mai întâi împreună rostind rugăciunea „Tatăl nostru” după care au intonat Imnul Naţional al României.

 

În cadrul acţiunii au fost rostite discursuri în care s-a cerut organizarea unui referendum naţional pentru modificarea Constituţiei astfel încât căsătoria să fie definită ca unirea dintre un bărbat şi o femeie.

 

Unii dintre participanţi au adus steaguri tricolore dar şi steaguri ale Statelor Unite ale Americii, precum şi pancarte cu mesaje precum „Susţin familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”.

 

În final oamenii au pornit într-un „marş pentru viaţă” pe străzile municipiului Oradea.

 

 

  • Târgu Mureş: Sute de participanţi la „Marşul pentru viaţă”, printre care preoţi de diferite confesiuni şi medici

 

Câteva sute de persoane au participat şi la Târgu Mureş la un „Marş pentru viaţă”, printre participanţi aflându-se preoţi de diferite confesiuni, dar şi medici.

 

Acţiunea a început în Biserica greco-catolică „Bunavestire” din centrul municipiului unde a fost oficiată o slujbă specială pentru copiii nenăscuţi, iar apoi În Piaţa Teatrului unii dintre participanţi au susţinut discursuri în care au vorbit despre avort şi prevenirea acestui fenomen având în vedere faptul că statisticile din România privind întreruperile de sarcini sunt îngrijorătoare.

 

Printre participanţi s-au aflat preoţi de diferite confesiuni, medici, unii dintre aceştia ginecologi, dar şi mulţi părinţi veniţi cu copiii la marş.

 

Oamenii au pornit apoi într-un marş tăcut pe străzile din Târgu Mureş afişând pancarte cu mesaje împotriva avortului.

 

 

  • Constanţa: Peste 300 de persoane au participat la "Marşul pentru viaţă"

 

Peste 300 de persoane au participat sâmbătă după amiază, în municipiul Constanţa, la “Marşul pentru viaţă”, declarându-se împotriva avorturilor şi apărători ai copiilor din pântecele mamelor. Marşul a pornit de la Catedrala Arhiepiscopală şi a ajuns până la Spitalul Judeţean, unde oamenii au rostit “Tatăl nostru”, apoi revenind la catedrală.

 

Printre participanţi s-au aflat multe familii cu copii şi câţiva preoţi. Oamenii aveau pancarte pe care scria “Marşul pentru viaţă. România plânge pruncii avortaţi”, “Bărbaţii adevăraţi aleg viaţa”, “Adevăraţii părinţi nasc copii, adevăraţii doctori nasc copii”, “Fiecare viaţă este un dar”, “Avortul opreşte o inimă care bate”. Ei au scandat pe parcursul marşului “Suntem pentru viaţă, nu dorim avorturi”, “Avortul ucide copilul din tine”.

 

Organizatorul marşului, Leonard Vancu, a spus că participanţii la această manifestare sunt apărătorii copilului din pântecele mamei, ceea ce nu ţine nici de medicină, nici de legislaţie.

 

“De-a lungul timpului, ca orice cetăţean ne-am întrebat şi noi ce reprezintă avortul. Încă din tinereţe ne spuneau că este un lucru foarte rău, alţii ne spuneau că trebuie să-l facem. Am studiat şi ne-am dat seama că un copil în pântecele mamei la 12 săptămâni, când se întâmplă majoritatea avorturilor, are toate organele aproape dezvoltate, deja sistemul central nervos dezvoltat. Ne-am hotărât să fim apărătorii acestui copil din pântecele mamei pe care nu-l apăra nimeni, nici legislaţia, nici medicina, nici umanitatea”, a spus Leonard Vancu.

 

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, a afirmat că trebuie să fim susţinătorii vieţii, viaţa fiind supremul dar primit de la Dumnezeu.

 

“Acţiunea de astăzi este organizată de federaţia asociaţiilor Pro-Vita şi este sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, în ideea în care fiind în ajunul Sărbătorii Bunei Vestiri, readucem prin acest marş în atenţia publicului următoarea îndatorire. Dacă noi am primit viaţa de la părinţii noştri şi de la Dumnezeu, atunci avem datoria şi noi la rândul nostru să oferim viaţă copiilor pe care Dumnezeu ni-i dă. Să ne ajute bunul Dumnezeu să înţelegem acest lucru şi să fim susţinători ai vieţii pentru că viaţa este supremul dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut”, a spus preotul Eugen Tănăsescu.

 

După o scurtă rugăciune rostită în faţa Catedralei Arhiepiscopale, oamenii au pornit către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, ei fiind însoţiţi de echipaje de jandarmi şi de poliţie rutieră. În curtea unităţii medicale, participanţii la manifestare s-au oprit pentru a ţine un moment de reculegere, după care au rostit “Tatăl nostru”.  Oamenii au pornit apoi către Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde marşul a luat sfârşit.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22