Pe aceeași temă
Birourile reunite ale celor două caamere urmează să se reunească joi și să voteze data anunțată de Ciolacu. Anunțul a fost făcut de liderul PSD cu zece minute înaintea conferinței de presă anunțată de președintele Klaus Iohannis. Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, se vor întruni joi, ora 11.00 pentru a decide în privința votului.
Moțiunea de cenzură a fost citită în Parlament în 21 august. În aceeași zi, Guvernul a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu depunerea moțiunii de cenzură, însă CCR va dezbate sesizarea în septembrie.
PSD a amânat în mai multe rânduri o decizie privind data votului. În interiorul partidului s-au analizat mai multe variante privind data votului iar liderii PSD înclinau să susțină dezbaterea moțiunii după data de 1 septembrie. În interiorul PSD, liderii partidului au discutat despre amânarea votului după 1 septembrie.
Vicepreședintele PSD Olguţa Vasilescu declara cu o zi în urmă că moţiunea se va dezbate în luna septembrie.
„Cred că moţiunea se va dezbate în luna septembrie. Sunt foarte împărţiţi juriştii, adevărul este că ar fi prima oară când s-ar dezbate o moţiune în timpul vacanţei parlamentare, mai precis într-o sesiune extraordinară, şi în aceste condiţii, nu ştim ce va face CCR, dacă ne va da nouă dreptate sau nu, şi atunci, ca să nu riscăm, cred că cel mai bine este ca imediat în luna septembrie să intrăm cu moţiunea la vot. Noi am stabilit într-un CEx că va fi stabilită moţiunea în data de 15. S-a depus atunci. De data aceasta, nu mai e decizie a partidului, trebuie să fie o decizie a Birourilor Permanente Reunite. Şi aşa cu v-am spus, există această teamă că e foarte posibil ca să nu poată fi votată moţiunea în timpul sesiunii extraordinare, şi atunci nu are rost să riscăm”, a declarat Olguţa Vasilescu, citată de agenția Mediafax.