Marcel Ciolacu, optimist: Rezultatele votului de ieri ne arată că PSD este pe drumul cel bun

Laurentiu Gheorghe | 28.09.2020

Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că rezultatele de la locale arată că partidul este „pe drumul cel bun”, social-democrații obținând cei mai mulți primari și președinți de CJ din România.

Pe aceeași temă

„Rezultatele votului de ieri ne arată că PSD este pe drumul cel bun. PSD va continua să prezinte şi să propună soluţii şi proiecte concrete pentru cetăţeni. România are nevoie de o alternativă la ceea ce este acum pentru democraţia din România, are nevoie de un partid de stânga puternic, cu viziune, modern şi adaptat noilor cerinţe din acest moment. PSD a reuşit într-un timp scurt şi printr-un program de reconstrucţie să ajungă de la un scor de 20% la un scor de peste 30%. În acest moment, PSD are cel mai mare număr de consilii judeţene şi cel mai mare număr de primari aleşi. PSD trebuie să se deschidă. Persoanele anchilozate de prea mult timp în funcţiile publice, indiferent dacă au fost de la PSD sau PNL, au fost sancţionate de către români”, a spus Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD.

„Mi-aș dori ca Gabriela Firea să candideze pentru un post în Parlamentul României. Consider că trebuie să rămână în linia întâi a PSD”, a mai spus liderul PSD.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22