Pe aceeași temă
"Am luat act ieri de decizia CCR. Mai mult ca sigur o să avem o nouă abordare. În primul rând o să propun colegilor mei desfiinţarea comisiei speciale Iordache sau comisiei speciale care s-a ocupat de modificările pe justiţie, a Codului penal şi a Codului de procedură penală. Ele (modificările - n.r.) o să intre într-un parcurs parlamentar normal, în primul rând la Senat, ca şi prima cameră sesizată, în comisiile juridice. Se pare că funcţionalitatea comisiei speciale nu a fost cea dorită, dimpotrivă, a creat, a avut un impact public negativ şi asupra partidului pe care îl reprezint şi asupra instituţiei Parlamentul României", a afirmat Ciolacu, citat de Agerpres.
El a adăugat că va exista o nouă abordare în privinţa modificărilor la Codurile penale, care vor fi, în primul rând, puse în acord deciziile de neconstituţionalitate ale CCR, iar apoi se va vedea dacă este oportun o altă modificare.
Curtea Constituţională a României a admis, în unanimitate, luni, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală, pe motiv că Legislativul nu a transpus deciziile CCR incidente.