Marcel Ciolacu s-a plâns șefei Comisiei Europene de „derapajele nedemocratice” ale Guvernului

Laurentiu Gheorghe | 04.03.2021

Liderul PSD a trimis joi o scrisoare șefei CE, Ursula von der Leyen, și vicepreședintelui Frans Timmermans, în care evidențiază „derapajele nedemocratice” ale Guvernului Cîțu.

Pe aceeași temă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a trimis joi o scrisoare preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi vicepreşedintelui Frans Timmermans, prin care atrage atenţia asupra „derapajelor nedemocratice” ale Guvernului condus de Florin Cîţu.

„Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a trimis joi o scrisoare către preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, prin care atrage atenţia asupra derapajelor nedemocratice ale actualului Guvern, , se arată într-un comunicat de presă remis de PSD.

Într-un comunicat de presă, PSD arată că actualul Guvern are „derapaje nedemocratice manifestate prin politizarea fondurilor publice, a finanţării europene şi a funcţiilor publice din România”

Potrivit sursei citate, necesitatea unei poziţii publice din partea oficialilor europeni este justificată prin faptul că cetăţenii români trebuie să se simtă protejaţi de Uniunea Europeană atunci când sunt comise abuzuri, iar guvernele încalcă principiile democratice ale statului de drept.

„Ţara noastră alunecă spre o cale nedemocratică, iar în calitate de lider al opoziţiei din România am responsabilitatea de a face tot ce pot pentru a-i ajuta pe români şi pentru a ne apăra valorile democratice europene”, se arată în scrisoarea trimisă de Ciolacu, care a mai subliniat că PSD „este deschis la discuţii constructive despre viitorul României pe calea europeană şi democratică”.

„În sinteză, principalele puncte reclamate prin acest document sunt următoarele: pentru prima dată în istoria postdecembristă, partidele din coaliţie au aprobat un buget fără a accepta niciunul dintre amendamentele venite de la parlamentari, tot pentru prima dată în istorie, Guvernul a adăugat – total netransparent – o anexă la buget care cuprinde sume financiare alocate preferenţial, după un algoritm politic, judeţelor şi localităţilor care sunt conduse de reprezentanţii partidelor care formează majoritatea, PNL a primit 52%, USR 35%, în timp ce UDMR 13% – o distribuţie care se suprapune aproape perfect pe ponderea fiecărui partid în coaliţie”, mai spune PSD în comunicat.

Alte puncte din scrisoarea lui Ciolacu către oficialii europeni sunt: politizarea fondurilor UE, în elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă Guvernul nu s-a angajat într-un dialog deschis cu Parlamentul, cu Opoziţia sau cu partenerii sociali, Guvernul se concentrează pe politizarea totală a sectorului public: schimbarea a aproape 1.000 de directori de şcoli într-o singură zi, politizarea prin OUG a prefecţilor şi urmează politizarea secretarilor generali ai autorităţilor locale, atacul public şi radical al Guvernului împotriva Avocatului Poporului, a membrilor Curţii Constituţionale a României şi Consiliului Superior al Magistraturii.

„În ultimele două zile, actualul prim-ministru şi ministrul Justiţiei au criticat în mod deschis şi public o decizie definitivă luată de o instanţă de judecată. Premierul a ameninţat public liderii sindicatelor şi reprezentanţii HoReCa pentru organizarea grevelor paşnice împotriva unora dintre deciziile luate fără nicio consultare cu aceştia”, a mai susţinut președintele social-democrat în scrisoarea în care se semnează drept ”liderul opoziției din România”

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22