Pe aceeași temă
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, pentru G4Media.ro, că nu poate fi solidar și nu acceptă ”acest limbaj” de la nici un pesedist în spațiul public, cu referire la derapajele liderului CJ Neamț, Ionel Arsene.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, unul dintre liderii influenți al social-democraților, și un apropiat al fostului lider Liviu Dragnea, a scris luni pe Facebook un text plin de insulte la adresa PNL, a ziariștilor care îl critică și îi devoalează afacerile din județul pe care îl conduce, dar și la adresa fostei colege de partid, și ministru al Justiției, Ana Birchall, care solicitase anchetarea contractelor de infrastructură semnate cu ceea ce pare a fi firma de casă a PSD-ului local.
Derapajele lui Arsene, trimis în judecată într-un dosar de corupție, vin după ce G4Media.ro a publicat o anchetă care arăta că o firmă apropiată de el a câștigat o licitație de peste 85 de milioane de euro.
„Eu nu pot să fiu solidar cu acest limbaj și nu accept acest limbaj de la niciun pesedist în spațiul public. O să discut și cu domnul Stănescu să vedem ce urmează și ce atitudine vom adopta. Lucrurile, încet, încet derapează la toată lumea, și la alte partide, nu doar la PSD. Nu înteleg, după atâtea prostii făcute de PSD, de ce se continuă cu această atitudine. Aici sunt blocat, recunosc. În legătură cu contractul, presupun că instituțiile statului, la ce scandal este, se autosesizează”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu, citat de G4Media.ro
Ionel Arsene s-a dezlănțuit pe Facebook după ce fostul ministru al Justiției a declarat că președintele CJ Neamț a sunat-o pentru a o amenința și intimida, în urma solicitării de a se investiga contractul câștigat de o firmă de casă.
Suge-o Ramona!
”Se pare că postările mele la adresa Guvernului incompetent al României au deranjat și, în consecință, leprele galbene au asmuțit publicații securistice să mă denigreze continuu și să mă acuze că aș fi implicat în fel de fel de afaceri!”, a scris Arsene pe Facebook, adăugând că ”Absolut toate licitațiile organizate de Consiliul Județean Neamț, au fost organizate LEGAL si atribuite CORECT!”
”PS 1: Am mai văzut și o curcă securistă și urâtă cu spume că scrie despre mine pe facebook! Acestei javre securiste pot doar să-i recomand cu drag o carte care o reprezintă! Cartea se numește: „Suge-o, Ramona!”
PS 2: Leprelor galbene, vă ofticați? Foarte bine!!! Sunt pe drumul cel bun!”, a mai scris Arsene.
Postarea Anei Birchall:
Ana Birchall anunță că a fost sunată pentru a fi amenințată de baronul PSD Ionel Arsene
Jignirile aduse Ane Birchall, vin ca răspuns la dezvăluirea fostului ministru al Justiției privind amenințările și intimidările la care a fost supusă de baronul de Neamț pentru că a îndrăznit să solicite investigarea de către organele abilitate ale statului a modului în care o companie de casă a câștigat un contract substanțial pentru reabilitarea drumurilor.
„Surprize, surprize! Cine mă sună să mă amenințe și să mă intimideze la nici jumătate de oră de la postarea mea cu privire la investigarea tuturor achizițiilor din această perioadă? Chiar nu credeam că postările mele au ecouri până în Cetatea Neamțului... ????
Pentru că a refuzat să își ceară scuze pentru acest comportament nedemn de un președinte de Consiliu Județean, i-am comunicat domnului Arsene că voi face publică "intervenția" dumisale, să vadă toată lumea ce metode practică anumiți politicieni cu interese în domeniul achizițiilor.”, a postat Ana Birchall pe Facebook.
Contractul buclucaș
G4Media.ro a dezvăluit, luni, că firma Mavgo Holding din comuna Tașca, județul Neamț, a câștigat licitația organizată de Consiliul județean Neamț pentru modernizarea mai multor drumuri județene în condițiile în care a fost singurul ofertant. Contractul în valoare de peste 411 milioane de lei, adică peste 85 de milioane de euro, fără TVA, a fost semnat pe data de 7 aprilie 2020, potrivit portalului de licitații publice, SEAP. Durata contractului este de 4 ani și jumătate.
Potrivit presei locale, Mavgo Holding este controlată de Gheorghe Vlasie, zis Ginel. El este într-o relație de rudenie cu Ionel Arsene, președintele PSD al CJ Neamț, care i-a botezat un copil.
Cert este că firma Mavgo Holding este un partener de afaceri, un subcontractor al companiei lui Vlasie, Aqua Parc.
Spre exemplu, potrivit unui document al Corpului de control al Ministerului Transporturilor obținut de Newsweek.ro, în aprilie 2019, Compania de autostrăzi CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, a atribuit fără licitație o lucrare în valoare de 54 de milioane de euro privind reabilitarea drumului național Bicaz – Poiana Largului asocierii de firme Aqua Parc, Mavgo Holding, Danlin XXL.
C.V. Arsene. Ionel Arsene este judecat pentru corupție la Tribunalul Băcău într-un dosar conexat după ce baronul PSD a fost trimis în judecată de DNA în două cazuri. Următorul termen este pe 30 aprilie.
Într-unul este acuzat de trafic de influență, după ce, în 2013, pe când era parlamentar și liderul PSD Neamț, ar fi primit 100.000 de euro de la Gheorghe Ștefan zis Pinalti, fost primar PDL în Piatra Neamț, ca să își folosească influența pe lângă conducerea ANI astfel încât Agenția Națională de Integritate să constate incompatibilitatea unui adversar politic. Era vorba de Culiță Tărâță, la vremea respectivă președinte PSD al CJ Neamț.
Relația lui Ionel Arsene cu Liviu Dragnea este de notorietate. Dragnea și Arsene și-au petrecut împreună revelionul 2019 la Sinaia, apoi o vacanţă în Maldive, unde ar fi fost și Darius Vâlcov.
Ionel Arsene este și cel care l-a impus în 2018 la Ministerul Economiei pe Dănuţ Andruşcă, considerat a fi omul de paie al liderului de la Neamț.